
Set de urgență pentru 10 zile. Nu mai este vorba despre 72 de ore, cum recomandă Uniunea Europeană, ci despre până la 10 zile: asemenea rezerve de alimente și apă ar trebui să aibă la îndemână fiecare persoană din Germania, potrivit celor mai recente recomandări ale autorităților germane. Lista publicată arată ce merită să păstrezi în casă în cazul unei crize, al unei avarii sau al unor întreruperi serioase în aprovizionare. Ce ar trebui să conțină, concret, un astfel de set?

„Strângerea de provizii era, odinioară, în multe gospodării, o obișnuință firească. Fructele și legumele se recoltau sezonier, se prelucrau și se păstrau pentru a rezista mai mult. Carnea se usca, se săra sau se afuma”, amintește într-un comunicat Oficiul pentru Alimentație, Agricultură și Silvicultură din Weilheim (AELF). Astfel de practici se transmiteau din generație în generație.
Astăzi, lucrurile stau diferit: supermarketurile au program extins și o ofertă variată, iar proviziile ținute acasă nu mai au același rol. Totuși, situațiile neprevăzute pot da peste cap rapid viața de zi cu zi, avertizează specialiștii.
Set de urgență pentru 10 zile. Ce ar trebui să conțină?
Cei care nu știu cum să-și alcătuiască așa-numitul coș de provizii pot folosi recomandările publicate de Ministerul Bavarez al Alimentației, Agriculturii, Silviculturii și Turismului. Mai jos este un exemplu de set de urgență pentru o persoană, pentru 3 zile:
- 6 litri de apă
- un pachet de fulgi de ovăz sau musli
- 1 litru de lapte UHT
- 750 g de pâine
- 450 g de produse pentru uns pe pâine
- 400 g de fructe
- un pachet de biscuiți (dulci sau sărați)
- 300 g de nuci sau fructe uscate
- 100 g de grăsimi pentru uns
- 1200 g de legume (care pot fi curățate sau consumate crude)
Experții subliniază că, în prezent, nu mai este necesar să pregătești totul acasă. „Nu toată lumea are timp să facă conserve, însă există alternative comode: fructele la borcan sau cele la conservă au adesea un termen de valabilitate de peste doi ani. Sunt potrivite și produsele pe bază de cereale, precum fulgii de ovăz, pesmetul uscat (zwieback) sau pâinea crocantă. La fel de importantă este o cantitate suficientă de apă îmbuteliată”, explică reprezentanții oficiului.
Potrivit recomandărilor ministerului federal al agriculturii, este indicat să ai cel puțin 2 litri de apă de persoană pe zi, informează Merkur.de.
Citiți și. „Pregătiți-vă pentru războiul cu Rusia”: UE recomandă cetățenilor să aibă la îndemână provizii de urgență pentru 72 de ore
Nu doar practic, ci și confortabil
Atunci când îți faci provizii, merită să ții cont de nevoile și preferințele fiecărui membru al gospodăriei. Dacă există posibilitatea de a pregăti o masă caldă fără electricitate, lista de produse poate fi mai variată.
Potrivit experților, o tabletă de ciocolată în plus nu strică.
Pentru câte zile ar trebui să ajungă proviziile?
Perioada minimă recomandată este de 3 zile, însă este mai sigur să te pregătești pentru 10 zile. Cel târziu după șase luni, este bine să verifici datele de durabilitate minimă ale produselor. Te poate ajuta să ții laolaltă articolele cu termene similare sau să notezi o listă simplă de control. Proviziile ar trebui păstrate într-un loc răcoros, uscat și întunecos.
Așa cum subliniază șeful oficiului, Stefan Gabler, scopul principal este educația practică privind pregătirea rezervelor de alimente. „Strângerea de provizii este, în fond, o formă de grijă pentru familie – și, în cel mai bun caz, și pentru vecini și comunitate”, punctează el.
