Sari la conținut

Server de „dark web”, închis în Germania. Șapte persoane au fost arestate

27/09/2019 09:09 - ACTUALIZAT 21/06/2023 00:44

Şapte suspecţi au fost arestaţi şi un server de ‘dark web’ (‘internet ascuns’) a fost închis după un raid la un centru ilegal de date în vestul Germaniei, a anunţat biroul regional de criminalitate (LKA), citat vineri de DPA.

Serverul a fost eliminat de pe net şi pus sub sechestru, a declarat un purtător de cuvânt.

Suspecţii – membri ai unei reţele internaţionale de crimă organizată – sunt sub investigaţie pentru trafic de arme, pornografie infantilă şi trafic de droguri.

„Tot ce ţi-ai imagina este pe ‘dark web'”, a spus un purtător de cuvânt al poliţiei în oraşul Trier.

‘Dark web’-ul este o parte ascunsă a World Wide Web despre care experţii spun că a crescut considerabil. Site-urile nu pot fi localizate folosind motoarele de căutare precum Google sau Yahoo. Ele rămân anonime prin redirecţionarea datelor prin puncte de conectare multiple sau noduri, care asigură că sursa originală a datelor nu poate fi identificată.

Raidurile de joi, care au implicat sute de poliţişti şi agenţi, au avut loc după ani de urmărire în cooperare cu alte agenţii.

Oficialii au declarat că printre alte activităţi, serverul închis joi era folosit pentru a găzdui platforma de pe ‘dark web’ „Wall Street Market”.

Autorităţile din Uniunea Europeană şi Statele Unite au închis această platformă în mai. Se presupune că ea trafica date furate, documente falsificate, programe malware pentru computer şi droguri ilicite, informează Agerpres.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc