Biserica ortodoxă „Acoperământul Maicii Domnului” din Bielefeld a găzduit pe 8 martie o nouă activitate din cadrul Proiectului ,,Grădiniţă şi Şcoala Duminicala”
Preotul Marius Pandelea a binecuvântat şi de această dată serbarea dedicată fiinţelor dragi, mamelor şi femeilor care au fost alături de noi.
„Totodată, gândul nostru se îndreaptă şi spre mamele născute în Cer, cele care ne-au dat viaţa” (pr.Pandelea).
La activitate au participat un număr de 27 de copii care au cântat mamelor şi au recitat poezii în limba română, cântecelele fiind rodul muncii dnei învățătoarei Mariana şi a dnei preotese Ioana.
„Noutatea acestei întâlniri a constat în implicarea activă a mamelor care au venit alături de copiii lor, aceştia privindu-i emoţionaţi în ochi, declarându-le cât de mult le iubesc.
Am reuşit să transmitem emoţii puternice şi cu siguranţă a fost o zi de neuitat. Mulţumesc şi eu părintelui pentru bucuria de a rosti o poezie pentru mama mea plecată la Domnul”, a declarat prof. Oana-Roxana Gherasim, coordonator activităţi.
Întâlnirile Şcolii şi Grădiniţei au loc în fiecare duminică când se dezbat atât teme creştine, cât şi altele cu specific românesc.