Sari la conținut

Selecție pentru studenții români care doresc să lucreze în Germania în vacanța de vară

23/01/2019 11:52 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:03

Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti va organiza o selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în industria ospitalităţii pe teritoriul Germaniei în vacanţa de vară (minim două luni), informează instituţia.

Înregistrarea dosarelor se desfășoară în perioada 14 ianuarie – 14 februarie 2019, în intervalul luni – joi, orele 9:30 – 15.30, şi vineri, între 9:30 şi 12:30.

La selecţie pot participa studenţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35 de ani, care urmează cursuri de zi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, şi care au cunoştinţe bune şi foarte bune de limba germană.

Pentru anul 2019, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, în gastronomia de sistem (fast-food), în producţia industrială şi în domeniul serviciilor.

Studenţii care au domiciliul în Bucureşti ori sunt înregistraţi la o instituţie de învăţământ superior din acest municipiu se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti în vederea înregistrării dosarelor.

Informaţii suplimentare cu privire la condiţiile de mediere, documentele necesare înregistrării dosarelor, precum şi instrucţiunile de completare a acestora se găsesc pe site-ul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Reguli în Germania: Unde se reclamă „munca la negru”, abuzul în serviciu și cum să te ferești de hoții de buzunare

Continuați să citiți în Ziarul Românesc