Sari la conținut

Se schimbă banii în România din 2026. Detaliul nou care apare pe bancnote

Etichete:
29/01/2026 18:53 - ACTUALIZAT 29/01/2026 18:55
Bancnote ron

După un sfert de secol fără schimbări vizibile pe bancnote, România intră într-o nouă etapă simbolică a emisiunii monetare. Începând din 2026, banii aflați în circulație vor purta o nouă semnătură, ca urmare a numirii unui nou casier central al Băncii Naționale a României. Anunțul a fost făcut de un oficial BNR și marchează prima modificare de acest tip din ultimii 25 de ani.

Bancnote lei

Bancnotele românești vor fi tipărite cu semnătura unui nou responsabil al emisiunii monetare, însă fără retragerea banilor existenți. Noile bancnote vor circula în paralel cu cele deja aflate în uz, schimbarea fiind una administrativă, dar cu impact simbolic major pentru sistemul monetar și pentru colecționari.

O nouă semnătură pe bancnotele României, din 2026

Potrivit lui Cristian Popa, președinte al Comisiei de numismatică și membru al Consiliului de Administrație al BNR, modificarea vine ca urmare a numirii unui nou casier central. „Se schimbă banii în România. Nu cu mult, dar se schimbă: pentru prima dată în ultimii 25 de ani, a doua semnătură de pe bancnotele României va fi una nouă. Noul casier central al BNR va fi domnul Mugur Tolici, unul dintre veteranii băncii”, a transmis acesta într-un mesaj publicat pe LinkedIn.

Conform anunțului, Mugur Tolici, în vârstă de 56 de ani, va prelua, începând cu 1 februarie 2026, funcția de director al Direcției Emisiune, Tezaur și Casierie (DETC) din cadrul BNR. În prezent, acesta este director al Direcției Resurse Umane și îl va înlocui pe Ion Nițu, care a condus DETC încă din 1999. „Noile bancnote vor circula, desigur, în paralel cu cele aflate deja în uz”, a subliniat Cristian Popa.

Oficialul BNR a evidențiat experiența profesională a noului casier central, precizând că acesta este „unul dintre directorii cu experiență internațională ai băncii”, dar și „un manager foarte bun, muncitor și proactiv”. Totodată, a adăugat, cu o notă apreciativă pentru pasionații de numismatică: „Ca bonus pentru colecționarii de bancnote, are și o semnătură frumoasă”.
Citiți și ► Schimbarea bancnotelor euro din 2026. Toate își vor schimba aspectul

Numismatica BNR, într-un „punct de cotitură”

Schimbarea casierului central a fost anunțată public încă de la începutul lunii decembrie, moment în care Cristian Popa a vorbit și despre transformările accelerate din zona numismaticii. „Cât privește numismatica BNR, am schimbat treapta de viteză, am reluat emisiunea de coli după 20 de ani”, a declarat acesta, explicând că banca centrală a mai emis patru coli de colecționare în anii 2000, a cincea anul trecut și a șasea în acest an.

Totodată, BNR a lansat „prima monedă colorată din istoria monetară a României”, un demers care s-a bucurat de un interes peste așteptări. „Un real succes, aş putea spune. Încă trebuie să suplimentăm comenzile la Monetăria Statului, pentru că există cerere destul de mare”, a arătat Cristian Popa. Acesta a subliniat și faptul că, pentru prima dată, colecționarii sunt implicați în deciziile BNR privind emisiunile numismatice.

Suntem la un punct de cotitură, aş spune, când vine vorba de numismatică”, a mai afirmat oficialul BNR, explicând că alegerea unui nou casier central a ținut cont inclusiv de criteriul simbolic al semnăturii: „E o cerinţă foarte importantă să aibă semnătura frumoasă, pentru că semnează banii”. Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului CFA România dedicat performanței, „Portofolii cu personalitate – de la Bursă la Galeria de Artă”.