Sari la conținut

Schimbări pentru proprietarii de case sau terenuri în România: statul înființează e-Proprietatea, noi taxe și prețuri de vânzare

Etichete:
01/08/2024 15:48 - ACTUALIZAT 01/08/2024 15:48

Schimbări pentru proprietarii de case sau terenuri în România: statul înființează e-Proprietatea, noi taxe și prețuri de vânzare. După e-Factura și e-TVA, statul român intenționează să lanseze e-Proprietatea. Analiștii sunt sceptici cu privire la acest nou sistem și consideră că ar putea genera probleme semnificative. Dar ce înseamnă acest lucru pentru milioane de români? (Continuă după fotografie)

Schimbări pentru proprietarii de case sau terenuri în România

Toți proprietarii de apartamente, case sau terenuri vor fi înscriși într-o bază de date centralizată, iar autoritățile vor evalua aceste proprietăți. Pe baza acestor evaluări, se va calcula impozitul pe bunurile imobile. Acest lucru va influența automat prețurile de vânzare ale locuințelor. „De unde avem valorile? Ministerul va colecta baza de date de la cadastru, notari, și autoritățile locale. Pe baza acestor informații, printr-un sistem informatic, vor fi furnizate valorile de piață ale proprietăților pentru fiecare localitate. Este o transformare de profunzime pentru impozitarea proprietăților”, explică Marcel Boloș pentru adevarul.ro.

Noul sistem de impozitare, Ro e-Proprietatea, ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2026. Românii vor trebui să se conformeze și să plătească impozitul bazat pe evaluările statului, care va influența și prețul de vânzare al locuințelor. ”În esență, dl. Boloș ne spune că, de la 1 ianuarie 2026, statul va avea o bază de date cu prețuri de referință în imobiliare, calculate de statul român pe baza datelor de la notari, cadastru și alte surse”, explică analistul Adrian Negrescu.
>>> Citiți și: Regulă nouă din august: Afectează milioane de proprietari de calorifere vechi

”Pericol uriaș pentru industria construcțiilor și piața imobiliară”

Această exprimare evazivă lasă loc speculațiilor. Pare că statul ar putea calcula, printr-un algoritm neclar, valoarea apartamentelor, terenurilor și tuturor proprietăților imobiliare din România. Altfel spus, statul ar crea, indirect sau voit, un mercurial al prețurilor imobiliarelor. Ce ar însemna acest lucru? Un pericol uriaș pentru industria construcțiilor și piața imobiliară. Statul ar stabili prețuri la care să ne vindem sau să cumpărăm locuințele, ceea ce ar reprezenta o ingerință gravă în economie”, mai spune el.
>>> Citiți și: Costuri suplimentare pentru chiriașii din Germania: proprietarii vă pot cere bani în plus pentru aceste cheltuieli

Întrebat ce urmărește statul prin e-Proprietatea, analistul a spus că speră că scopul este doar crearea unei baze de date complete cu toate proprietățile din România și proprietarii lor, astfel încât statul să știe ce dețin românii, pe baza CNP-ului, și să verifice dacă au dobândit averi ilicite și dacă și-au plătit taxele. „e-Proprietatea ar urma să fie platforma pe baza căreia vor fi calculate noile taxe pe proprietate, în funcție de valoarea acestora (terenuri, case, apartamente etc.). Nu este exclus ca această bază de date să stea și la baza viitorului impozit progresiv, a noii modalități de taxare a averilor”, conchide Negrescu.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc