
Schimbări în Germania în mai 2025: Luna mai vine cu modificări importante pentru locuitorii din Germania, iar consumatorii trebuie să fie atenți la noile reglementări care afectează viața de zi cu zi. De la reguli mai stricte pentru sortarea deșeurilor biodegradabile, până la un sistem digitalizat pentru pașapoarte și mai multă flexibilitate în alegerea numelui de familie – schimbările îi vizează inclusiv pe românii care trăiesc în această țară.

Reguli mai stricte pentru gunoiul bio: Amenzi de până la 2.500 de euro
Începând cu 1 mai, autoritățile vor aplica norme mai stricte în ceea ce privește gestionarea deșeurilor organice. Dacă în urma unui control efectuat de salubritate se constată că biotona conține mai mult de 3% materiale necorespunzătoare – cum ar fi plastic, sticlă, metal, mucuri de țigară sau scutece – aceasta nu va mai fi colectată.
Motivul? Aceste elemente afectează procesul natural de compostare și compromit calitatea compostului obținut. Mai mult, cei care nu respectă noile reglementări riscă amenzi considerabile, care pot ajunge până la 2.500 de euro în cazurile grave. Scopul este clar: o gestionare mai responsabilă a deșeurilor și o natură mai curată.
Citiți și ► Intră în vigoare noi reguli privind deșeurile biodegradabile în Germania: amenzile sunt de mii de euro
Numele de familie: mai multă flexibilitate pentru familii
O altă modificare notabilă intră în vigoare tot pe 1 mai și vizează legislația privind alegerea numelui de familie. În noul cadru legal, soții pot purta împreună un nume de familie compus – cu sau fără cratimă. Spre deosebire de vechea lege, care permitea doar unuia dintre parteneri să adopte un astfel de nume, noua regulă oferă egalitate completă.
Totodată, și copiii vor putea primi un nume compus, chiar dacă părinții au optat pentru variante diferite. În cazul în care părinții nu decid asupra unui nume după naștere, copilul va primi automat un nume dublu, format din cele două nume de familie ale părinților. Acest nume se va aplica și celorlalți copii comuni născuți ulterior.
Citiți și ► Schimbare majoră privind TÜV: 16 milioane de șoferi din Germania vor plăti 150 de euro în plus
Schimbări în mai 2025:Germania va avea un nou cancelar
Pe 6 mai, toate privirile sunt îndreptate spre scena politică, unde Friedrich Merz (CDU) este așteptat să devină noul cancelar al Germaniei. Coaliția CDU–CSU–SPD urmează să finalizeze acordul de guvernare, iar alegerea cancelarului va marca încheierea procesului oficial de formare a noii administrații.
Una dintre prioritățile viitorului guvern este reformarea sistemului de pensii, în special prin modificarea formatului cardului de pensionar – o schimbare care ar putea afecta milioane de persoane.
Citiți și ► Șoc economic în 2025: Germania se îndreaptă spre cea mai gravă criză din istorie
Germania se bucură de două sărbători legale importante în luna mai
Luna mai este una dintre cele mai bune perioade pentru zile libere în Germania, cu două sărbători legale care marchează începutul și sfârșitul lunii. Pe 1 mai, țara sărbătorește Ziua Muncii prin marșuri tradiționale și petreceri vibrante, iar pe 29 mai este celebrată Înălțarea Domnului (Christi Himmelfahrt).
Anul acesta, ambele sărbători cad într-o zi de joi, oferind oportunitatea ideală de a profita de Brückentage – zilele-punte. Această strategie, extrem de apreciată de angajații germani, presupune utilizarea concediului anual în mod inteligent pentru a crea mini-vacanțe prelungite în jurul sărbătorilor legale.
Astfel, dacă îți rezervi concediu vineri, pe 2 mai, și vineri, pe 30 mai, vei avea parte de două weekenduri extinse de câte patru zile fiecare, folosind doar două zile de concediu din întregul an.
Citiți și ► Se apropie noi sărbători legale! Multe zile libere în curând pentru angajații din Germania
Pașapoarte și cărți de identitate fără fotografie tipărită
Birocrația face un pas important spre digitalizare: din mai, persoanele care solicită un nou pașaport sau buletin nu mai trebuie să aducă o fotografie tipărită. Imaginea va fi transmisă electronic, direct la autoritățile locale, folosind un sistem digitalizat care promite să eficientizeze întregul proces. Guvernul german susține că această măsură va reduce timpul de așteptare și va elimina erorile frecvente asociate cu fotografiile de calitate slabă. Cu toate acestea, în perioada de tranziție – până la 31 iulie 2025 – vor fi permise, în cazuri speciale, și fotografiile pe hârtie, scrie Merkur.de.
Citiți și ► Germania vrea să impună plata cu cardul ca obligație legală în toate magazinele
Conclavul papal din mai: Biserica Catolică își alege un nou lider
După moartea Papei Francisc, survenită în Lunea Paștelui, Biserica Catolică se pregătește pentru alegerea succesorului său printr-un conclav papal programat pentru 7 mai. În Capela Sixtină, 135 de cardinali sub 80 de ani vor avea misiunea de a vota până când un nou Papă va fi desemnat, fiind necesară o majoritate de două treimi pentru alegerea validă.
Printre cardinalii votanți se numără și trei reprezentanți ai Germaniei: cardinalul Rainer Maria Woelki, arhiepiscop de Köln; cardinalul Reinhard Marx, arhiepiscop de München și Freising; și cardinalul Gerhard Ludwig Müller, fost Prefect al Congregației pentru Doctrina Credinței. Numele cardinalului Müller este vehiculat ca posibil candidat la succesiunea papală, deși opiniile sale, uneori divergente față de direcția actuală a Bisericii, îl poziționează ca o figură atipică în cursa pentru tronul papal.
Schimbări majore în tehnologie
Luna mai aduce și alte schimbări importante. Pe 5 mai, platforma Skype își încheie oficial activitatea, Microsoft alegând să își concentreze resursele pe dezvoltarea Microsoft Teams. Pentru utilizatorii de zi cu zi, aceasta înseamnă adaptarea la un nou sistem de videoconferințe, mai integrat în ecosistemul de lucru online.