
O razie de amploare desfășurată în octombrie 2024 în blocul „Weißer Riese” din Duisburg, considerat unul dintre cele mai problematice imobile din Germania, a scos la iveală o fraudă masivă cu alocații pentru copii. Autoritățile germane au descoperit că se plăteau sume semnificative pentru copii români și bulgari care nu locuiau în imobil sau care nici măcar nu existau.
Cum s-a descoperit frauda
Imobilul „Weißer Riese” are 320 de apartamente și este cunoscut pentru condițiile precare de trai și infracționalitatea ridicată. Suspiciunile legate de alocațiile pentru copii au fost declanșate de primarul orașului Duisburg, Sören Link, care a semnalat că mulți dintre cei aproximativ 300 de copii declarați nu locuiau efectiv în bloc, ci se aflau în România sau Bulgaria, țările de origine ale părinților.
CITIȚI ȘI ► Mega-operațiune în Germania împotriva fraudelor cu Kindergeld. Români în vizorul autorităților
Deși administrația locală nu avea competența de a interveni direct, deoarece alocațiile sunt gestionate de Familienkasse (Casa de Alocații Familiale), primarul a cerut o razie masivă la care au participat aproximativ 400 de polițiști și inspectori.
Ce au descoperit autoritățile
În urma controalelor, s-a constatat că pentru 59 de copii fictivi se plăteau alocații de luni sau chiar ani de zile. Plățile au fost imediat suspendate, iar statul german a blocat astfel transferuri viitoare în valoare de până la 1,2 milioane de euro. De asemenea, autoritățile au început să solicite returnarea unei sume de aproximativ 177.000 de euro plătită în mod nejustificat.
Români implicați în fraudă
Mulți dintre părinții declarați în documente erau originari din România sau Bulgaria, iar copiii pentru care se primeau alocații locuiau în realitate în aceste țări, fără să fi fost vreodată în Germania.
Frauda a fost posibilă deoarece autoritățile germane acordă alocații pentru copii inclusiv celor care trăiesc în alte țări ale UE, dacă părinții lor lucrează legal în Germania.
Consecințe și măsuri viitoare
În timpul raziei, 16 persoane au fost arestate, în principal pentru încălcarea dreptului de ședere, și au fost puse în aplicare două mandate de arestare. Primarul Sören Link a declarat că operațiunea a fost un succes și a promis că acțiunile împotriva fraudelor sociale vor continua.
„Am descoperit o fraudă masivă și am prevenit pagube financiare uriașe. Acesta este doar începutul”, a afirmat primarul.
CITIȚI ȘI ► Kindergeld redus la nivelul alocațiilor pentru copii din România. Planul care afectează părinții angajați în Germania
Autoritățile germane au anunțat că vor verifica mai riguros dosarele de alocații pentru copii și vor cere returnarea banilor încasați ilegal. Acest caz deschide o dezbatere amplă în Germania cu privire la reglementările alocațiilor pentru copii acordate cetățenilor UE care nu locuiesc efectiv în țară.