Politicieni locali, clerici, poliţişti şi pompieri din Germania se numără printre persoanele cărora le-au fost administrate mai devreme doze de vaccinuri, deşi nu se aflau pe prima listă de priorităţi, a scos la iveală o investigaţie realizată de DPA.
Grupul cu cel mai ridicat grad de prioritate, aşa cum a fost stabilit de autorităţile sanitare, include doar persoanele cu vârsta peste 80 de ani şi pe cei care lucrează în spitale, cabinete medicale, centre de îngrijire sau centre de vaccinare, ocupaţii care îi expun într-o măsură mai mare infecţiei.
În Saxonia Inferioară, un administrator districtual din Peine şi adjunctul său au fost vaccinaţi, la fel şi administratorul şi adjunctul acestuia din Wittenberg, landul Saxonia-Anhalt.
Primarul şi doi consilieri din oraşul Halle, precum şi doi primari şi unul dintre predecesorii acestuia din Renania de Nord-Westfalia au fost vaccinaţi.
În Bavaria, administratorul districtului Donau-Ries şi primarul din Donauworth au fost de asemenea vaccinaţi.
În Hamburg au fost vaccinaţi 102 pompieri şi doi ofiţeri de poliţie până la finele lunii ianuarie. Un număr de 330 de ofiţeri de poliţie au fost vaccinaţi în localitatea Stendal din landul Saxonia-Anhalt ca parte dintr-un test pe teren.
Aproape 60% dintre germani sunt sceptici privind promisiunile guvernului legate de vaccinare
Circa 400 de poliţişti din Saxonia au primit vaccinul mai devreme decât trebuia.
În Bremen şi Hessa, angajaţi din conducerea unui spital au fost deja imunizaţi.
În cele mai multe dintre cazuri, au fost invocate drept argumente pentru vaccinările în afara priorităţilor dozele rămase la sfârşitul zilei. Odată pregătite, dozele pot fi folosite doar într-un interval de câteva ore.
Dacă cineva anulează o programare, pot rămâne doze disponibile. Nu există reglementări aplicate în cazul acestui scenariu. (Agerpres)