Sari la conținut

Semnal de alarmă: un european moare de Covid la fiecare 17 secunde

20/11/2020 10:01 - ACTUALIZAT 16/11/2022 18:49

Bătrânul continent continuă să fie epicentrul pandemiei Covid-19, iar un european moare de Covid la fiecare 17 secunde, a avertizat Organizația Mondială a Sănătății, potrivit Telegraph.

Directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge, a anunțat joi că rata de mortalitate a crescut pe vechiul continent cu aproape o cincime, în ultimele două săptămâni, și a avertizat că Europa se va confrunta cu șase luni dificile, scrie The Telegraph.

Kluge a declarat că la fiecare 17 secunde, în Europa, o persoană moare din cauza infecției cu noul coronavirus. Asta înseamnă mai mult de 3 decese pe minut. ”Săptămâna trecută, Europa a înregistrat peste 29.000 de noi decese de Covid-19. Asta înseamnă că o persoană moare la fiecare 17 secunde. În ultima săptămână, decesele au crescut cu 18%”, a prezentat Kluge situația îngrijorătoare din Europa.

Ultimele date arătau că, din Europa, cel mai rău stă la rata mortalității Cehia. Pe locul doi se clasa, luna trecută, România. În România, cele mai mici șanse de supraviețuire le au pacienții cu Covid care ajung la ATI. La Institutul ”Marius Nasta”, doar 2 din 44 de pacienți intubați au supraviețuit, iar situația se repetă la spitalele din țară. Cu toate acestea, există câteva semne promițătoare că acțiunile pe care guvernele le-au întreprins pentru a încerca limitarea răspândirii virusului dau roade, susține Kluge. Carantina ar funcționa în state ca Marea Britanie, Franța și Spania, susține oficialul OMS. Numărul cazurilor săptămânale de coronavirus în Europa a scăzut săptămâna trecută, pentru prima dată în ultimele trei luni.

Iată de ce Directorul OMS pentru Europa a avertizat guvernele să nu pună câștigul politic înaintea vieții oamenilor, prin ridicarea restricțiilor prea curând. ”De prea multe ori am văzut impactul negativ al relaxării prea repede”, a menționat dr. Kluge. Acesta a transmis și un mesaj de speranță, subliniind că se vede luminița de la capătul tunelului. Dr. Kluge a făcut apel către populație să aplice recomandările de sănătate publică, precum purtarea măștilor, igiena mâinilor și distanțarea fizică până când un vaccin și o terapie mai bune vor fi disponibile.