Sari la conținut

Savanții germani au descoperit bacteria naturală care ar putea trata suprainfecțiile

29/07/2016 14:37 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Oamenii de știință din Germania au descoperit o bacterie ascunsă în căile nazale care produce un compus antibiotic ce poate ucide mai mulți agenți patogeni periculoși, inclusiv superbacteria stafilococului auriu rezistent la meticilină (MRSA), informează agenția Reuters.

Potrivit Agerpres, descoperirea aflată în stadiu incipient, prezentată miercuri în revista ‘Nature’, ar putea duce cândva la dezvoltarea unei noi clase de medicamente antibiotice pentru a lupta împotriva bacteriilor rezistente la medicamentele actuale împotriva infecțiilor, au declarat cercetătorii.

Pe lângă faptul că este un punct focal pentru multe infecții virale, cavitatea nazală este, de asemenea, un ecosistem bogat în circa 50 de specii diferite de bacterii, a declarat în cadrul unui briefing telefonic conducătorul cercetării Andreas Peschel de la Universitatea din Tuebingen.

„(Acesta este) motivul pentru care ne-am uitat la sălașul acestui organism aparte. (Și) ne-a condus la unele descoperiri foarte neașteptate și interesante care pot fi foarte utile în căutarea de noi concepte pentru dezvoltarea de antibiotice”, a spus specialistul.

Cele mai multe antibiotice descoperite și dezvoltate până acum au fost izolate din alte bacterii din sol sau din ale medii unde acestea trăiau, dar cercetătorii consideră că această descoperire scoate în evidență valoarea microbiomului uman ca o potențială nouă sursă de antibiotice.

„Corpul uman are o mulțime de nișe ecologice diferite”, a spus Peschel. „Poate că acesta este tocmai locul potrivit pentru a căuta noi antibiotice umane”, a afirmat acesta.

Muzica lui Mozart, foarte benefică pentru inimă. Cercetătorii germani explică de ce

Lugdunin este un exemplu pe care am fost în măsură să-l caracterizăm. Suntem siguri că vor fi descoperite și altele”, a spus specialistul.

Atribuind numele ‘Lugdunin’ noii descoperiri, cercetătorii au spus că acesta este primul exemplu cunoscut al unei noi clase de peptide antibiotice.

Lugdunin este produs de bacteria ‘Staphylococcus lugdunensis’ (S. lugdunensis), care ”locuiește” în nară. În experimentele pe șoareci, echipa lui Peschel a arătat că această bacterie este capabilă să trateze în mod eficient o infecție a pielii cauzată de bacteria Staphylococcus aureus (S.aureus), despre care se știe că poate provoca infecții grave și suprainfecții.

De asemenea, ei au descoperit că Lugdunin a fost eficient și împotriva unei game largi a așa-numitelor bacterii gram-pozitive, inclusiv a tulpinilor de stafilococ auriu rezistent la meticilină (MRSA).

Cercetătorii au analizat apoi tampoane nazale de la un număr de 187 de pacienți spitalizați și au constatat că dintre cei care au avut pe căile nazale bacteria S. lugdunensis, numai 5,9 la sută aveau și o potențială infecție cu bacteria S. aureus.

Dintre cei fără bacteria S. lugdunensis pe căile nazale, la un procent de 34,7 la sută a fost descoperită bacteria S. aureus. Acest lucru sugerează că, în nasul uman, bacteria S. lugdunensis ajută la menținerea în adormire a bacteriei S. aureus, au remarcat cercetătorii.

Peschel a subliniat faptul că cercetarea este într-un stadiu foarte incipient iar echipa va avea nevoie de mulți ani de studiu, care la modul ideal ar trebui să se desfășoare în asociere cu o companie farmaceutică, înainte ca un potențial nou medicament antibiotic să poată fi dezvoltat și testat în cadrul unor studii clinice, mai notează agenția Reuters.

Roboți care „simt durerea”? Cercetătorii germani lucrează la o nouă inovație

Alternativă sănătoasă la carne, descoperită de cercetătorii germani

Nou vaccin împotriva cancerului creat de cercetătorii germani a fost deja testat pe pacienți umani

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc