Sari la conținut

Germania se teme că se va confrunta la iarnă simultan cu COVID-19 și gripă sezonieră și își face provizii de vaccinuri

30/04/2020 12:37 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:51

Pandemia cu noul coronavirus este departe de a se încheia, a declarat miercuri ministrul german al Sănătăţii Jens Spahn, în timp ce a făcut un anunţ despre noi măsuri sanitare, inclusiv intensificarea achiziţiei de vaccinuri antigripale pentru a ajuta sistemul medical în viitorul sezon de iarnă, când s-ar putea confrunta în acelaşi timp cu COVID-19 şi cu gripa sezonieră.

”Pentru sistemul medical ar fi o mare provocare să se confrunte în acelaşi timp cu un val de gripă şi cu un val de coronavirus – acestea prezintă simptome similare şi necesită capacităţi similare de ventilare mecanică”, a avertizat Jens Spahn, potrivit agenţiei Reuters. În acest context, el a prezentat un plan pentru sporirea cu circa 30% a cantităţii de vaccinuri antigripale disponibile.

Ministrul german a mai precizat, potrivit AFP, că în prezent Germania are capacitatea de a efectua săptămânal circa 900.000 de teste pentru COVID-19, cu condiţia să poată fi procurate şi materialele necesare, numărul testelor realizate efectiv la ora actuală fiind de circa 470.000 pe săptămână.

Această capacitate suplimentară ar putea ajuta la prevenirea răspândirii coronavirusului în rândul personalului medical şi în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice, a subliniat Jens Spahn.

Germania are până în prezent confirmate 160.059 de cazuri de COVID-19, dintre care 6.314 decese, şi a efectuat peste două milioane de teste.