Sari la conținut

Germania ar putea rămâne fără locuri la terapie intensivă, numărul pacienților a crescut de 13 ori. Se anunță noi restricții

23/11/2020 07:25 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:48

Germania ar putea rămâne fără locuri la ATI: Datele oficiale arată că numărul pacienților Covid aflați unitățile de terapie intensivă din Germania a crescut de la 267 pe 21 septembrie la 3.615 pe 20 noiembrie – o creștere de peste 13 ori în două luni.

Numărul cazurilor de COVID – 19 a ajuns vineri la un record absolut în Germania, aproape 24.000 de noi cazuri, și la fel și și numărul pacienților aflați la terapie intensivă.

Germania ar putea ajunge în situația de a nu mai avea locuri la ATI pentru pacienți din afara țării.

Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, a declarat: „Numărul cazurilor severe din ATI este în continuă creștere. Numărul deceselor este ceva despre care nu se vorbește cu adevărat și rămâne foarte mare” a declarat Steffen Seibert, purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, scrie CNN, potrivit Gândul.

Germania are o capacitate ATI foarte mare, 33,9 paturi la 100.000 de locuitori, spre deosebire de Italia, de exemplu, care are doar 8,6.

Și totuși, creșterea numărului de cazuri a produs presiune chiar și asupra sistemului de sănătate a Germaniei, iar spitalurile din anumite regiuni se apropie de limitele lor.

Michael Oppert, șeful secției ATI de la spitalul Ernst von Bergmann din Potsdam, se așteaptă ca lucrurile să se înrăutățească. „Nu suntem la vârful valului ”, a declarat el pentru CNN. „Și avem o capacitate pentru încă câțiva pacienți, dar dacă această creștere rămâne la fel de rapidă, cred că până și spitalul nostru, cu peste 1.000 de paturi, va ajunge la un punct în care trebuie să trimitem pacienții acasă sau în alte spitale pentru a fi tratați”, spune el.

Luându-se în calcul și pacienții non-Covid, 22.066 de paturi ATI din țară erau ocupate în 20 noiembrie, în timp ce 6.107 rămân vacante. Germania are o rezervă de aproximativ 12.000 de paturi ATI, inclusiv paturi de spitale de campanie.

În ciuda capacității mari, ministrul Sănătății Jens Spahn a avertizat luna aceasta că unitățile ATI ar putea fi copleșite dacă rata zilnică de infectare continuă să creasca la nivelul actual.

Noi restricții

Cancelarul german Angela Merkel şi vicecancelarul Olaf Scholz, ministru al finanţelor, i-au pregătit pe germani pentru eventuala înăsprire a actualului lockdown parţial, în perspectiva discuţiei cu şefii executivelor celor 16 landuri , prevăzută pentru miercuri, transmite DPA.

Restaurantele, barurile şi alte locuri publice din Germania au fost închise de la începutul lunii noiembrie şi au fost impuse măsuri de distanţare fizică mai stricte, pentru a limita numărul cazurilor de COVID-19, după o recrudescenţă a epidemiei în octombrie.

”Cetăţenii ar trebui să primească un răspuns unificat, un răspuns comun de la guvernul federal şi guvernele landurilor. De fapt, ei au dreptul la asta. De această dată lucrăm din greu în această privinţă”, a subliniat Merkel.

La cea mai recentă întâlnire cu reprezentanţii landurilor, cancelarul Angela Merkel a dorit să pună în practică măsuri mai dure pentru a limita răspândirea pandemiei, dar nu a reuşit din cauza opoziţiei landurilor, care dispun de un grad ridicat de autonomie în elaborarea politicilor de sănătate.