in

Cazurile de COVID-19, în creștere în Germania. DW: Petrecerile, o sursă de infecție

Numărul noilor infectări cu coronavirus e în creștere în Germania. Ministrul german al Sănătății, Jens Spahn, avertizează față de pericolul pe care îl reprezintă petrecerile, scrie Deutsche Welle.

Unul dintre motivele creșterii numărului de cazuri îl reprezintă numărul mare de persoane care s-au întors deja din vacanță, dat fiind că în unele landuri federale școlile au reînceput. Dintre turiștii reveniți în Germania, mai mulți au fost testați pozitiv, scrie publicația germană.

Un alt motiv îl prezintă petrecerile în grupuri mari.

Institutul Robert Koch: Pandemia de coronavirus poate dura doi ani. Nivelul de risc în Germania este „înalt”

Ministrul Sănătății, Jens Spahn, avertiza, duminică seară, față de acest pericol, într-o intervenție la postul public de televiziune ZDF.

„Trebuie să ne concentrăm asupra acestui aspect, pe lângă cel al vacanțelor”, a subliniat politicianul creștin-democrat.

Întrebat dacă se vor impune noi restricții, Spahn a spus că nu consideră că trebuie revenit la blocare, închizându-se, de pildă, din nou frizeriile sau magazinele. Este de ajuns acum respectarea măsurilor existente: purtarea măștii de protecție și distanțarea.

Ceea ce ar trebui, însă, luat în considerarea, a mai spus ministrul german, e regulamentul privind întâlnirile în grup mare, respectiv petrecerile. El a mai spus că are înțelegere pentru oamenii care vor să petreacă la o nuntă cu 100 sau 150 de persoane, dar dacă situația o cere ar trebui luate măsuri suplimentare – de la land la land. 

Institutul Robert Koch (RKI) a calificat situația din Germania, în raportul de sâmbătă, drept „foarte îngrijorătoare” și a apelat la întreaga populație pentru a întârzia dinamica răspândirii virusului. Întâlnirile în grupuri mari, mai ales în spații închise, ar trebui evitate, au solicitat specialiștii medicali de la RKI. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Cetățeni români, implicați într-un accident rutier în Germania. În loc să sune la 112, și-au chemat rudele

VIDEO ȘOCANT: Polițiști germani, surprinși în ipostaze similare celor care au stârnit furia în SUA