Sari la conținut

Salariul de funcţionar public în România, mai mare decât cel de la sparanghel din Germania?

06/05/2019 11:47 - ACTUALIZAT 23/11/2023 11:13

Germania acordă facilităţi fiscale companiilor care angajează sezonieri. Statul subvenţionează cu 30% salariile acestora. Muncitorii din agricultură, din pomicultură, din amenajări de grădini primesc minimum pe economie. Adică 1550 de Euro şi uneori mai mult, scrie newstandard.news.

Locuiesc în barăci în condiţii subumane. MUNCESC 12 ore pe zi. Câştigă 3,5-4 Euro/oră. Cam cât e ajutorul de şomaj pentru nemţi. Majoritatea lucrătorilor de acest gen era compusă din români şi polonezi.

Românii şi polonezii nu mai sunt interesaţi de muncă sezonieră în GERMANIA

Acum a început campania de recoltare a sparanghelului, o legumă foarte utilizată în bucătăria germană, considerată Regina legumelor. Fiartă 20 de minute cu puţină sare şi unsă cu unt reprezintă deliciul primăverilor germane.

Însă, la început de mai, fermierii sunt puși în fața unei probleme majore, cu care nu s-au mai confruntat: lipsa forței de muncă. Potrivit unui documentar realizat de televiziunea germană NDR, românii și polonezii nu mai vor să recolteze sparanghelul pe salariu minim.

Creşterea economică din România îi lasă pe cultivatorii de SPARANGHEL fără mână de lucru

Fermierii germani găsesc tot mai greu muncitori, după ce în Polonia au fost majorate alocațiile pentru copii, iar România înregistrează creștere economică. ”Economia românească se dezvoltă pozitiv, există mai multe locuri de muncă și mulți nu mai vor să lucreze ca sezonieri în Germania”, a declarat pentru NDR un expert al Camerei de Agricultură din Renania de Nord-Westfalia.

Criza muncitorilor români se simte în Saxonia Inferioară, landul în care sunt cultivate 4.500 de hectare cu sparanghel, care produce o treime din producția totală a Germaniei.

Germania simte că îi pierde pe sezonierii români în favoarea Olandei, unde salariile pentru același gen de activitate sunt mai mari, mai titrează reporterul televiziunii citate.

Fiecare contract trebuie înregistrat la Oficiul de muncă german. Există însă firme româneşti care duc muncitori fără forme legale. Aici e problema. Atenţie cu cine plecaţi!

Salariul de funcţionar public în ROMÂNIA  e mai mare decât cel de la SPARANGHEL

Costel P. e funcţionar public la o Primărie din judeţul Bistriţa. Are 54 de ani. Ani de zile îşi rotunjea veniturile la muncă în Germania. Nu mai vrea să audă de sparanghel. Câştiga în jur de 1.100 de euro. Muncea în zona Düsseldorf, aproape de Olanda. O criză de lombosciatică l-a ţinut anul trecut acasă. 

„Mai pleacă bistriţenii în Germania?” Unii n-au de ales. În fabricile germane de automotive din judeţul său lucrează mai mult sârbi. Nemţii le dau undeva la 350 de Euro pe lună. „Ăştia sunt bani?” – se întreabă el. Dar dacă şi-ar rezolva spinarea ar mai pleca? „Nici vorbă.” „Acum câştig peste o mie de euro ACASĂ. Unde să mai plec?”

Costel P. îşi aminteşte condiţiile subumane şi tratamentul la care erau supuşi românii. Prin satele lor băcăniile nu sunt închise cu cheia. Mergi serveşti şi laşi banii. Într-o bună zi, i-a dispărut unui comerciant o ladă de vin. Bineînţeles că au fost acuzaţi românii. „Tare ne-am supărat. Nu toţi românii sunt hoţi!”

Cu cine votează la alegerile europarlamentare? Îi e ruşine, ca fost nepot de fermier, fost liberal de partidul pe care l-a susţinut. Nu vrea să spună cu cine votează. După insistenţele noastre zice: „cu cei care au mărit salariile şi pensiile părinţilor.” Adică cu PSD.

Anul acesta Spargelul, cum îi zic nemţii, a răsărit cu două săptămâni mai devreme. Preţul la fermă a crescut. Sub 20 de Euro/kilogram nu mai vinde niciun fermier.

Salariul minim scumpeşte sparanghelul, ameninţarea producătorilor germani: «Ne mutăm în România»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc