Salarii neprimite de luni întregi. Singurii bani pe care îi primeau le ajungeau pentru puțină mâncare. Calvarul prin care a trecut un grup de români, muncitori în construcții, a ajuns în presa germană.
Cazul a fost prezentat de hessenschau.de. Un șantier din perimetrul aeroportului din Frankfurt a devenit întregul univers pentru un grup de muncitori români. Acolo muncesc, acolo dorm. Iar asta, în condiții mizerabile.
Președintele Federației Sindicatelor Germane (DGB), Philipp Jacks, a declarat că românii așteaptă încă din luna septembrie să își primească salariile. Este vorba de 28 de muncitori, angajați ai unei firme din Neu-Isenburg.
O nouă clădire din cadrul aeroportului din Frankfurt este doar una dintre cele la care lucrau. Majoritatea dintre ei au plecat înapoi în țările de origine. Cinci dintre ei însă au rămas acolo, apelând la ajutorul sindicatului. Ei speră că, astfel, li se vor rezolva problemele. Bărbații, care au de recuperat suma de aproximativ 55.000 de euro, au fost cazați într-o pensiune.
Salarii neprimite, banii abia le ajungeau de mâncare
Unul dintre păgubiții români se numește Alexandru și are 57 de ani. La fel ca și ceilalți, nu vorbește limba germană aproape deloc. Banii pe care îi primea de la șeful său abia îi ajungeau pentru puțină mâncare. Deznădăjduiți, aceștia își caută acum un nou loc de muncă.
Înșelăciunea nu i-a vizat doar pe români. Doi dintre ei munceau la negru, fără să știe. Ceilalți trei colegi ai lor erau înregistrați ca muncitori cu normă redusă, cu salarii lunare situate între 150 și 420 de euro.
Munca necinstită, o afacere profitabilă
Proiectul DGB a luat naștere în anul 2011 și are ca scop protejarea oamenilor împotriva exploatării. Majoritatea dintre cei care cad în astfel de capcane provin din țări aflate în sud-estul Europei.
Toamna trecută a avut loc o razie de proporții împotriva unor firme care, împreună cu subcontractori, au avut profituri de milioane de euro de pe urma muncitorilor la negru. În urmă cu doi ani, 50 de muncitori au fost înșelați de o astfel de firmă. Aceștia lucrau la construcția unui hotel din Frankfurt. Problema este că majoritatea muncitorilor nu depun plângeri. În acest context, DGB nu deține suficiente informații cu care să aducă lucrurile la lumină.
Subcontractantul responsabil de românii înșelați va fi acum cercetat de autoritățile competente, pentru a identifica clauzele nerespectate din contract.
Potrivit DGB, acuzațiile au fost negate de firma din Neu-Isenburger. Philipp Jacks susține că autoritățile ar fi trebuit să se implice mai mult la momentul potrivit.
Nemții se plâng de românii din Frankfurt: „Lasă EXCREMENTE peste tot!”
Întreprinzători fără scrupule, condamnați în Germania: au înșelat 15 muncitori români