Sari la conținut

Măsuri disperate pentru oprirea exodului: Salarii ca în Germania pentru medici, promisiunile Ministrului Muncii

24/02/2017 14:13 - ACTUALIZAT 26/02/2017 12:44

Ministrul Muncii promite salarii pentru medici comparabile cu cele din Germania.
Salariile medicilor vor porni de la un minimum de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maximum de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă.

olguta-vasilescu
Ministrul Muncii, Olguța Vasilescu

Într-un interviu acordat MEDIAFAX, ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că salariile medicilor vor porni de la un minim de 1.200 de euro lunar, ajungând până la un maxim de 3.600 de euro în cazul medicilor din serviciile de urgenţă. Această majorare ar urma să se facă progresiv, până la sfârşitul anului 2020. Este vorba de salariul brut.

„Medicul care va avea cel mai mare salariu va fi medicul de medicină de urgenţă, cu cel mai mare grad, şi va ajunge la 3.600 de euro, conform programului de guvernare. Am încercat să asigurăm o salarizare foarte aproape de Uniunea Europeană, aproximativ la 70% din ce se câştigă în UE pentru medici , astfel încît să evităm situaţia în care toţi medicii să plece peste graniţă după ce sunt formaţi de către statul român, în instituţiile de învăţământ şi aici rămâne cu situaţii din ce am prezentat în care nu mai avem pe cine să angajăm.”, a explicat Olguța Vasilescu.

Mai mult de trei sferturi dintre studenții și tinerii absolvenți la Medicină din țară sunt hotărâți să plece la muncă în străinătate. Asta, imediat după terminarea facultății. Iar aproape jumătate dintre ei ajung în spitalele din Germania. În ultimii 7 ani 14.000 de medici au emigrat, lăsând sistemul sanitar românesc cu un deficit record de cadre.

Exodul creierelor, Academia Română: Să obligăm absolvenții să muncească în țară în primii ani

“A dus cele două fetiţe pentru prostituţie în Germania”, acuzaţii şocante la Năvodari

 

Continuați să citiți în Ziarul Românesc