Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru regie, graţie peliculei Aferim!, un film istoric, în alb-negru, ce a impresionat juriul şi a primit cronici elogioase. Radu Jude a primit Ursul de Argint pentru cea mai bună regie la Festivalul de Film de la Berlin.
„Dacă aș fi știut că voi câștiga un asemenea premiu, aș fi fost mai serios când l-am filmat„, a declarat , plin de umor, Radu Jude pe scena Berlinalei. Regizorul român a subliniat că premiul aparține întregii echipe care a lucrat la acest proiect și că își dorește ca autoritățile române să susțină, în viitor, mai mult, filmul românesc de calitate.
„Aferim!”, care a fost singura peliculă românească înscrisă în concursul oficial din acest an, aduce în discuţie problema minorităţilor şi în special a celei rome, în contextul perioadei prepaşoptiste din Țările Române.
Povestea se petrece cu aproximativ 200 de ani în urmă din Ţara Românească. Un zapciu, un fel de poliţist al secolului al XIX-lea din Ţara Românească, porneşte, împreună cu fiul său, în ceea ce urmează să fie pentru adolescent o călătorie iniţiatică, în căutarea unui rob fugar. Căutarea, prinderea şi pedepsirea robului rom fugit de pe moşia unui boier, toate sunt consemnate în film.
Ca să redea atmosfera acelor vremuri, Radu Jude a renunţat la strălucirea culorilor în favoarea dramatismului pe care-l au filmele în alb si negru. Costumele au fost recreate cu atenţie, iar decorurile – creionate ca în manuale. Arhaismele şi peisajele pitoreşti au fost apreciate de specialişti.
Tot filmul a fost turnat în numai 25 de zile, în Munţii Măcinului şi în zona Mănăstirii Horezu. „Anumite probleme de astăzi, nu doar cu minoritatea romă, vin dintr-un trecut problematic şi neasumat şi care ne urmăreşte karmic până astăzi şi motivul pentru care am făcut filmul a fost de a încerca să provoc o reflecţie asupra acestei idei. Filmul pe care l-am făcut e gândit în primul şi în primul rând pentru publicul din România.
Problemele sunt specifice în primul rând ţării noastre, limbajul e construit din literatură şi din documente în limba română şi într-un fel îmi doresc să fie şi un omagiu frumuseţii limbii române şi frumuseţii literaturii şi toate lucrurile astea cu siguranţă se pierd în traducere şi nu vor putea fi înţelese de un public din străinătate. În acelaşi timp, cred că filmul vorbește de probleme general umane şi că oricine se poate raporta la partea asta a filmului. Cred că ceva se pierde, dar şi câteva din lucrurile esenţiale rămân şi pentru un public internaţional”, a declarat regizorul Radu Jude într-un interviu pentru Digi24.
Cea mai recentă prezenţă a unui film românesc în competiţia oficială a Festivalului de la Berlin a fost înregistrată în urmă cu doi ani, când „Poziţia copilului”, produs de Ada Solomon şi regizat de Călin Peter Netzer, a câştigat trofeul Ursul de Aur.
Caseta raster
„Este important acest premiu pentru că ne păstrează în lumina reflectoarelor şi păstrează interesul internaţional asupra filmelor româneşti. Mai mult decât atât, propunerea este complet diferită de ceea ce numin generic «minimalismul românesc», fiind vorba de un film de epocă, cu multe personaje. E o propunere care demonstrează un alt fel de a face cinema în România, un mare potenţial internaţional”. Ada Solomon, producătoare filmului „Aferim!”