Românii sunt cei mai generoși dintre europeni, în condiţiile în care 26% dintre participanţii la un sondaj au spus că vor dona şi anul acesta de Crăciun, aşa cum au făcut în anii precedenţi, iar 37% dintre ei ar putea sprijini financiar organizaţii neguvernamentale, dacă le-ar rămâne nişte fonduri după cumpărăturile de sărbători.
De asemenea, România a înregistrat cea mai mică rată de răspunsuri „Nu mă interesează să susţin organizaţiile de caritate” – 13%, se arată într-un comunicat al Revolut.
De ce românii din diaspora nu vor bani de la Guvernul României: „Se ştie că iau numai cei cu pile”
Potrivit studiului, doar 23% dintre respondenţii europeni sunt siguri de capacitatea lor de a continua să doneze către organizaţiile caritabile, în special în luna decembrie, pentru a sprijini persoanele cele mai afectate de creşterea costului vieţii sau categoriile sociale vulnerabile. Majoritatea respondenţilor (26%) ar direcţiona o anumită sumă de bani către organizaţiile caritabile pe care le susţin în mod obişnuit, dar numai după finalizarea achiziţiilor pentru Crăciun.
Sondajul a fost realizat de aplicaţia financiară Revolut alături de Dynata şi a cuprins peste 7.000 de respondenţi din şapte ţări europene, dintre care 1.000 în România.
Românii au donat peste 1,45 milioane de euro
„Datele interne Revolut confirmă generozitatea românilor: în ultimii doi ani, românii au donat peste 1,45 milioane de euro organizaţiilor caritabile, direct în aplicaţie. Utilizatorii au colectat astfel prin donaţii a treia sumă totală, în topul pieţelor unde Revolut oferă această funcţionalitate. 20 de organizaţii caritabile globale şi locale sunt prezente în funcţia Donaţii din Revolut, pentru clienţii din România, printre care: Crucea Roşie Română, Dăruieşte viaţă, Asociaţia Magic, Fundaţia Regală Margareta a României, Hope and Homes for Children Romania, SOS Satele Copiilor, Hospice Casa Speranţei, Code for Romania”, se arată în comunicatul citat.
Românii sunt cei mai credincioşi europeni. Mai mult declară, decât se închină
Potrivit sondajului, femeile au o atitudine practică atunci când vine vorba despre donaţii către cauze sociale (27,6% faţă de 24,9% pentru bărbaţi) şi preferă să facă donaţii doar după ce au rezolvat urgenţele personale sau familiale legate de sărbători.
Interesul pentru susținerea organizațiilor caritabile
Pe de altă parte, unul din cinci europeni spune că nu este interesat să susţină organizaţiile caritabile, cu cea mai mare rată de răspunsuri în Germania (30%) şi cea mai scăzută în România (12,7%).
Reprezentanţii Generaţiei Z sunt mult mai sensibili, faţă de alte segmente de vârstă, la nevoile categoriilor vulnerabile sau dezavantajate şi se declară mult mai interesaţi să facă acte de caritate.
Ca tendinţă generală, dorinţa de a contribui la incluziunea socială a persoanelor aflate la nevoie scade pe măsură ce vârsta respondenţilor creşte. Doar 13% dintre respondenţii de 18-24 de ani declară că nu sunt interesaţi să ajute organizaţiile caritabile, comparativ cu 22% dintre cei peste 55 de ani. Alături de români, şi lituanienii se numără printre „campionii generozităţii” (29% au răspuns că de obicei donează şi o vor face şi anul acesta), precum şi europenii din generaţia „Boomers” (65+ ani, 28%).
Românii sub 45 de ani sunt mai generoși
În România, dacă ne raportăm la categoriile de vârstă şi segmentarea regională, respondenţii sub 45 de ani sunt mai generoşi decât seniorii şi românii care locuiesc în centrul ţării (32%) faţă de cei din alte regiuni. Milenialii (35%) şi Generaţia Z (32%) au spus că, de obicei, donează organizaţiilor caritabile pe parcursul anului şi că o vor face şi anul acesta. De altfel, aceste două generaţii au contribuit cu cel mai mare procent la donaţiile făcute în ultimii 2 ani de către români prin Revolut – 82% din suma totală.
Aceeaşi atitudine pozitivă şi responsabilă faţă de comunitate a fost remarcată şi în rândul românilor care locuiesc în regiunile de vest şi nord-est, 40% dintre respondenţi declarând că ar putea dona din banii care le rămân după cumpărăturile de sărbători. Mai puţin interesate să facă acte de caritate se declară femeile (9%), respondenţii cu vârste peste 65 de ani (17%) şi rezidenţii din nord-vestul României (14%).
Potrivit realizatorilor sondajului, dificultăţile economice influenţează modul în care oamenii se raportează la solidaritatea socială şi afectează deschiderea de a face gesturi caritabile sau de incluziune socială.
Ioan Silviu Lefter, care reprezintă Crucea Roşie Română, a arătat, în context că în campania „Umanitatea nu are graniţe”, lansată în februarie, odată cu debutul conflictului armat din Ucraina a fost strânsă suma de 833.000 de euro, din donaţiile Revolut şi ale utilizatorilor săi, care au putut răspunde apelului umanitar, direcţionând o sumă de bani către Crucea Roşie în aplicaţie, fără niciun comision.
„Suma a fost folosită de Crucea Roşie Română atât pentru ajutorarea cetăţenilor ucraineni rămaşi în Ucraina, prin transporturi umanitare, cât şi a celor aflaţi în România, care au beneficiat de consultaţii medicale, magazine sociale, centre de zi, tabere de socializare pentru copii şi multe alte activităţi care să le faciliteze incluziunea socială şi accesul la hrană, la sănătate, la normalitate. Acum, odată cu relansarea proiectului Banca de alimente, contăm încă o dată pe susţinerea Revolu, şi ne bucurăm să avem alături astfel de parteneri în demersul nostru de a duce binele mai departe şi de a oferi #HranaPentruOameni din mediile defavorizate. Banca de alimente este o Bancă de Bine, care se bazează pe solidaritate, iar obiectivul nostru principal este creşterea donaţiilor şi a implicării oamenilor”, a precizat Lefter.
Donațiile schimbă vieți
La rândul său, Carmen Uscatu, fondator Dăruieşte Viaţă, a subliniat că gestul de a dona poate schimba cursul unor poveşti.
„Cum este povestea lui Ingrid, 9 ani, şi a mamei ei, Iuliana, care au călătorit 668 km de la Iaşi la Timişoara, atunci când Ingrid a fost diagnosticată cu leucemie. Au mers acolo pentru a beneficia de condiţii de tratament moderne, într-o clinică renovată în totalitate de Dăruieşte Viaţă cu sprijinul donatorilor. Este o poveste reală. Sunt şanse în plus pe care voi, cei care aţi decis să vă implicaţi, le-aţi oferit lui Ingrid şi altor sute de copii. Pentru că fiecare donaţie înseamnă o şansă în plus. Pentru noi sunt câteva minute şi câteva click-uri în aplicaţie, dar pentru alţii poate însemna o viaţă. Vă aşteptăm pe profilul Dăruieşte Viaţă din Revolut pentru că împreună clădim şi reclădim secţii, spitale, speranţe”, a menţionat Carmen Uscatu.
De asemenea, HOSPICE Casa Speranţei a schimbat viaţa a peste 45.000 de pacienţi şi a peste 100.000 de aparţinători în ultimii 30 de ani cu ajutorul celor care au ales să doneze.
Robert Ion, Hope and Homes for Children România, a subliniat, totodată, că pentru un ONG care se îngrijeşte de cei mai vulnerabili copii, prezenţa pe aplicaţiile financiare oferă posibilitatea de a fi aproape de oameni.
„Acum, în preajma Sărbătorilor, utilizatorii Revolut pot ajuta un copil mai puţin norocos să rămână cu o amintire frumoasă de Crăciun. Aceasta poate fi un cadou mult dorit, o masă cu bunătăţi, o carte sau poate însemna rămânerea copilului alături de familie, în cazul celor aflaţi în risc de abandon, din cauza situaţiei familiale dificile. Printr-o donaţie directă sau prin donarea de mărunţiş odată cu realizarea unei tranzacţii, gândurile şi dorinţele copiilor din grija noastră pot prinde viaţă şi pot aduce bucuria pe care fiecare copil ar trebui să o poată trăi de Crăciun”, a arătat Robert Ion.
Sprijinirea vărstnicilor
Ioana Petrea, reprezentantă a Fundaţiei Regale Margareta a României, a afirmat că cele mai grave probleme ale vârstnicilor din România sunt singurătatea şi lipsa resurselor.
„Mulţi dintre vârstnicii de lângă noi, adesea invizibili, trăiesc adevărate drame, afectaţi de pierderea celor dragi, de neputinţă, lipsuri materiale, boli supărătoare sau izolare. Ajunşi la o vârstă înaintată fără ajutor, aşteaptă zile în şir ca cineva să le calce pragul ori ca telefonul să sune pentru a auzi o voce. Pentru ei un sprijin practic, material sau emoţional este esenţial pentru un trai decent. Pentru a susţine 5.000 de persoane vârstnice din proiectele Fundaţiei Regale Margareta a României, sunt necesare resurse şi implicare din partea comunităţii. Mulţumim clienţilor Revolut care se implică în aceste poveşti şi trimit donaţii prin aplicaţie în susţinerea vârstnicilor singuri”, a susţinut Ioana Petrea.
Bogdan Ivănel, fondatorul organizaţiei de tehnologie civică Code for Romania, a anunţat că, în ultimele 9 luni, organizaţia şi-a canalizat eforturile înspre a construi infrastructura digitală de care refugiaţii ucraineni aveau nevoie iar până acum a reuşit să sprijine peste 1,2 milioane de refugiaţi ucraineni.
„Sunt aproape 30 de ani de când la SOS Satele Copiilor România oferim protecţie, grijă şi dragoste copiilor care nu mai au familia alături sau riscă sa o piardă. Am dăruit copilărie acolo unde a fost ce mai mare nevoie de ea. Suntem fericiţi că, din vara anului 2022, Familia SOS s-a mărit prin preluarea Fundaţiei Casa Mea Prejmer, din judeţul Braşov. Acum, peste 1000 de copii şi tineri sunt sprijiniţi să crească armonios în familiile lor sau în Căsuţele SOS, alături de fraţii sociali şi Mamele SOS. Alte mii de beneficiari sunt parte din proiectele derulate de asociaţie, inclusiv din programul SOS de urgenţă pentru familiile din Ucraina. Mulţumim din suflet, Revolut şi vă suntem recunoscători! Mulţumim că ne ajutaţi să transmitem mesajul nostru către cât mai mulţi oameni de bine”, a subliniat şi Diana Podaru, SOS Satele copiilor.
În 2015, Revolut s-a lansat în Marea Britanie, cu servicii de transfer de bani şi schimb valutar. În prezent, peste 25 milioane de clienţi din lume, din care mai mult de 2,5 milioane din România, folosesc serviciile aplicaţiei pentru a realiza peste 330 de milioane de tranzacţii pe lună.
Sursa: Agerpres. ZiarulRomanesc.de