Sari la conținut

Românii din Germania trimit tot mai mulți bani acasă. Anul trecut au transferat 333 de milioane de euro

Etichete:
06/09/2018 14:32 - ACTUALIZAT 24/11/2021 13:05

Transferurile de bani ale lucrătorilor străini din Germania în țările lor de origine au crescut de la 3,5 la 4,6 miliarde în doi ani. Cei mai mulți bani sunt trimiși de refugiați, de români și bulgari.

Bundesbank – Banca Federală a Germaniei – anunță în ultimul său raport că sumele trimise de lucrătorii străini sunt tot mai mari de la un an la altul. De la 3,5 miliarde în 2015, acestea au ajuns la 4,6 miliarde în 2017. Drept urmare, majoritatea banilor câștigați de imigranți nu rămân în economia germană.

Creșterea transferurilor private de bani în principalele țări de origine ale refugiaților și în țări europene, din care provin majoritatea lucrătorilor imigrați în Germania în ultimii ani, este foarte evidentă.

În 2015, lucrătorii sirieni au trimis acasă numai 18 milioane de euro, comparativ cu 152 de milioane în 2017. În aceeași perioadă, sumele trimise de afgani au crescut de la 24 de milioane la 47 de milioane de euro, cele trimise de irakieni de la 27 de milioane la 47 de milioane, iar iranienii au trimis 36 de milioane în 2017, față de 27 în 2015.

Trimiterile de bani către țări africane au crescut de la nivelul de 88 de milioane în 2015 la 140 de milioane în 2017.

Sumele expediate din Germania în alte țări europene, în special din sud-estul Europei, sunt de asemenea foarte mari. Lucrătorii români, emigrați în număr tot mai mare în această țară, în 2015 au trimis acasă 115 milioane de euro, comparativ cu 333 de milioane în 2017. Și în cazul bulgarilor s-a înregistrat o creștere semnificativă de la 49 de milioane la 144 de milioane.

O scădere s-a înregistrat numai în cazul turcilor. Aceștia au trimis 826 de milioane de euro în 2015, în 2017 sumele scăzând la 816 milioane.

Românii din străinătate au economisit sume URIAŞE. Isărescu: “Sunt şocat”

Continuați să citiți în Ziarul Românesc