Sari la conținut

Un italian a încercat să scoată din România un jeep FURAT din Germania anul trecut

18/09/2020 10:02 - ACTUALIZAT 18/09/2020 10:02

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit la controlul de frontieră şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism marca Jeep Renegade, care figurează în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, în urmă cu un an.

Joi, 17 septembrie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, un cetățean italian, în vârstă de 63 de ani, care conducea un autoturism marca Jeep Renegade, an fabricaţie 2017.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză, polițiștii au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania la data de 19.09.2019.

Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că a achiziţionat autoturismul la începutul lunii septembrie 2020 din România și a plătit suma de 11.000 euro. Acesta a mai declarat că nu are cunoștință despre faptul că autoturismul în cauză este semnalat furat sau implicat în vreun litigiu. 

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de furtiar autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.