Sari la conținut

Un bărbat a paralizat la coadă la moaşte. 160.000 de credincioşi s-au închinat la Sfânta Parascheva

17/10/2016 12:10

Un bărbat, 35 de ani, a paralizat după ce a stat la coadă ca să se roage la moaștele Sfintei Parascheva. Acesta a stat ore-n șir la coadă, în frig, când o parte din corp a început să-i amorțească. Bărbatul a fost dus de urgență la spital.

Bărbatul a venit din Galați pentru a se închina la moaștele Sfintei Parascheva. S-a așezat, alături de mii de oameni, la coadă, în apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași, potrivit ziaruldeiasi.ro.

Gălățeanul a așteptat ore-n șir la coadă, în frig. În timp ce stătea în picioare, omul a cerut ajutorul medicilor pentru că o parte din corp a început să-i amorțească. Medicii, care i-au acordat primul ajutor, i-au spus că a suferit o hemipareză și că trebuie să fie dus de urgență la Spitalul ”Sfântul Spiridon” din Iași. Acolo, cardiologii l-au supus unor investigații amănunțite.

„Hemipareza apare pur şi simplu, pe fondul unei malformaţii vasculare a arterelor cerebrale care fac niste anevrisme. Momentul ruperii lor e legat de un efort mai mare, de o situaţie traumatică. În unele cazuri, aceste situaţii pot fi fatale”, a explicat dr. Ioan Bostacă, medic cardiolog la Spitalul „Sfântul Spiridon. Bărbatul și-a pus în pericol viața pentru că mai suferise în trecut un accident vascular celebral.

Potrivit estimărilor făcute de Jandarmerie, în acest an au trecut pe la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi în jur de 160.000 de pelerini.

În cele şapte zile de pelerinaj, peste 200 de persoane au avut nevoie de ajutor medical, cele mai multe cazuri prezentând stări lipotimice, tulburări cardiace uşoare sau anemii. 28 dintre credincioşii care au necesitat sprijin medical au fost transferaţi în Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi din cauza unor complicaţii care necesitau investigaţii complete.

 Românii din Landshut ar putea rămâne fără biserică, deși e o adevărată comoară sacrală, unică în oraș

A început cel mai mare pelerinaj religios din ţară: 300.000 de credincioşi sunt aşteptaţi la moaştele Sfintei Parascheva

Căsătoria între ortodocși și neortodocși este interzisă, a stabilit Marele Sinod la care a participat şi Patriarhul Daniel. Document oficial.