Sari la conținut

Trei bulgari, arestaţi preventiv pentru călăuzirea a cinci cetăţeni irakieni care doreau să ajungă în Germania

22/05/2019 14:24 - ACTUALIZAT 23/04/2020 16:44

Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Frontierei Giurgiu au descoperit cinci irakieni care au încercat să intre ilegal în România traversând fluviul Dunărea cu barca.

În data de 20 mai 2019, polițiștii au observat lângă localitatea de frontieră Slobozia, judeţul Giurgiu, șase persoane care se deplasau pe jos dinspre fluviul Dunărea spre un drum de acces.

Acestea s-au urcat în două autovehicule și au plecat spre municipiul Giurgiu.

CITIȚI ȘI: Cetăţenia în Germania nu se acordă automat după 8 ani de rezidență! Iată ce condiții obligatorii mai trebuie să îndepliniți

Autovehiculele au fost oprite și cele șase persoane, alături de cei doi șoferi, au fost duse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că grupul care a trecut ilegal frontiera era format din cinci cetăţeni irakieni.

Aceștia au vârste cuprinse între 17 şi 23 de ani. Cu ei se afla şi un cetăţean bulgar care avea rol de călăuză.

El i-a ajutat pe irakieni să treacă ilegal frontiera din Bulgaria în România cu ajutorul unei ambarcaţiuni.

Cele două autovehicule erau conduse de alţi doi cetăţeni bulgari, tot cu rol de călăuze.

După preluarea migranților, șoferii trebuiau să-i ducă în Germania, fiecare irakian plătind 2.000 de euro pentru a ajunge acolo.

Cei cinci cetăţeni irakieni au fost predaţi, conform protocolului româno – bulgar, autorităţilor de frontieră din Bulgaria.

În schimb, bulgarii au fost reținuți și duși la instanță.

Tribunalul Giurgiu a decis pe 21 mai 2019 arestarea pentru o perioadă de 30 de zile a acestora.

Yordanov Shahanov Marin, Yordanov Miroslav Simeonov și Georgiev Georgi Yosifov sunt acuzați de săvârşirea infracţiunii de trafic de migranți și se află în prezent în Arestul IPJ Giurgiu.

Nemții se plâng de românii din Frankfurt: „Lasă EXCREMENTE peste tot!”