in

Stăm cel mai bine în UE: 96% dintre români sunt proprietarii caselor lor. Nemții și austriecii preferă chiria

Aproximativ 96% dintre români erau în 2018 proprietarii imobilelor în care locuiau, acesta fiind cel mai ridicat procentaj de proprietari de locuinţe din rândul celor 27 de state membre UE, arată datele Eurostat, citate de Știrile ProTV.

La polul opus se află Germania, unde puţin peste jumătate (51%) dintre cetăţeni deţineau propria lor locuinţă.

La nivelul UE, în 2018, procentajul cetăţenilor care deţineau propria casă sau propriul apartament se situa la 70%.
În rândul statelor membre, cel mai ridicat procentaj al cetăţenilor care deţineau propria locuinţă se observa în România (96%), Slovacia (91%), Croaţia şi Lituania (ambele cu 90%), la polul opus fiind Germania (51%) şi Austria (55%).

În 2018, 46% din populaţia UE locuia în apartamente şi aproximativ 53,3% în case. Peste o treime (35%) din populaţie trăia în locuinţe unifamiliale şi aproape o cincime (19%) în case semi-detaşate sau terasate.

Apartamentele sunt preferate în nouă ţări, în special în Letonia (66%), Spania (65%), Estonia (62%) şi Grecia (61%), cel mai scăzut procentaj fiind în Irlanda (8%) şi Olanda (20%).
În contrast, mai mult de două treimi din populaţia UE trăia în locuinţe unifamiliale în Croaţia (70%), urmată de Slovenia (66%), Ungaria şi România (ambele cu 65%), Danemarca (53%), Polonia şi Slovacia (ambele cu 50%).

Olanda (58%) şi Irlanda (52%) sunt singurele state membre unde mai mult de jumătate din populaţie trăia în case semi-detaşat în 2018.

În România, prețul mediu a scăzut, din cauza pandemiei, de la 1.391 de euro pe metru pătrat util, la 1.367 de euro pe metru pătrat.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Coronavirus: Se apropie de 3.000 numărul românilor din străinătate infectați. Totalul deceselor a depășit 100

Bilanţul covid-19 în Germania: peste 7.800 de decese şi 174.000 de persoane infectate