Sari la conținut

Sete de cunoaștere: A învățat singură limba germană și a obținut locul I la Olimpiada Națională

04/05/2016 05:18

O liceană din Târgu-Jiu a reuşit să câştige locul I la proba de proiect de la Olimpiada Naţională de Limba Germană, care a avut loc în perioada 21-25 aprilie la Ploieşti, scrie Ziarul Evenimentul. Performanţa este remarcabilă în condiţiile în care tânăra studiază germana de una singură.

Performanţa Mihaelei Isvercianu, elevă în clasa a XI-a la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu-Jiu, profilul Matematică-Informatică, Engleză intensiv, este cu atât mai mare cu cât aceasta nu studiază la şcoală germana, învăţarea acestei limbi fiind un hobby pentru ea.

Elevi germani fascinați de o pianistă româncă: ”Așa o oră de muzică ne-am dori mai des”

„Nu studiez la şcoală limba germană, dar îmi place şi învăţ în timpul liber. Este o limbă destul de dificilă, dar care mă determină să o învăţ din ce în ce mai mult şi să mă autodepăşesc. Îmi induce o sete de cunoaştere“, ne povesteşte Mihaela.

Liceana a concurat la olimpiadă cu elevi care studiază intensiv la şcoală limba germană. „Majoritatea studiază la şcoală, dar cred că au fost şi elevi care nu au această limbă în programa de studiu. Pentru mine este un hobby pe care m-am axat“. Proba de proiect la care Mihaela Isvercianu a obţinut locul I a constat în prezentarea unei scenete, alături de alţi concurenţi, în urma lecturării unei cărţi în limba germană.

 Poliția germană i-a acordat diploma de ”Cetățean de onoare”: și-a pus viața în pericol pentru a prinde un hoț recidivist

Studentă în Germania, trăieşte în trenuri, după ce s-a săturat să plătească chirie

Românii cu studii superioare emigrează în masă, România pe locul I în Europa la EXODUL CREIERELOR