Sari la conținut

Se întâmplă și în România! Pacienți vindecaţi s-au infectat din nou. Medic: «Anticorpii nu protejează»

03/07/2020 16:30 - ACTUALIZAT 03/07/2020 16:35

Este alertă în România, după ce mai mulți pacienți au fost reinfectați cu noul coronavirus. Șase dintre ei sunt doar la Sibiu și au fost internaţi la Spitalul Clinic Județean de Urgență. Medicii sunt îngrijorați de cazul unei femei de 49 de ani, care a făcut reinfecția cu o formă severă de insuficiență respiratorie acută și este internată la terapie intensivă.

„La Sibiu, sunt şase pacienți cu reinfecție. O problemă deosebită este ultimul caz, o femeie de 49 ani, care face reinfecție ca formă severă cu insuficiență respiratorie acută, necesitând supravegherea în ATI. Ceilalți au evoluat favorabil.

Nu pot spune dacă e vorba de o tulpină modificată, pentru că nu am avut tulpina inițială, ca să facem secvențierea genomică și să comparăm tulpinile.

Pacienții au în totalitate anticorpi care confirmă că au trecut printr-un episod anterior de infectare și că sunt protejați, asta sugerează o posibilă reinfecție cu o tulpină modificată.

Dacă e una și aceeași tulpină, poate fi formă mai ușoară, dar dacă sunt tulpini diferite, anticorpii nu protejează încrucișat față de cea de-a doua tulpină.

Tot ce se întâmplă ne face să concluzionăm că există riscul de reinfecție, probabil nu o singură reinfecție.

Sunt foarte multe modificări ale tulpinilor la nivel mondial.

Sfatul meu este: protecția individuală, masca trebuie să fie un obicei care să fie de acum încolo în fața oricărei pandemii cu transmitere respiratorie, distanțarea socială care să protejeze indiferent dacă oamenii au trecut sau nu prin infecție cu coronavirus”, a explicat la Digi24 şefa Secţiei Clinice de Boli Infecţioase a SCJU, conferențiar universitar doctor Victoria Bîrluţiu.

România, pe un trend crescător

România continuă să se confrunte cu o creștere a numărului de cazuri noi de coronavirus, tendință care durează de câteva zile, de când se înregistrează constant peste 400 de îmbolnăviri noi. Țara noastră a depășit pragul de 28.000 de cazuri de Covid-19 și 1.700 de decese cauzate de coronavirus.