in

Șase migranți au plătit 60.000 de dolari pentru a ajunge ilegal în Germania

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu – P.T.F. Giurgiu au descoperit, ascunşi într-un loc special amenajat, în podeaua unui autocar, cinci cetățeni din Irak și unul din Iran, care intenţionau să intre ilegal în România.

Cei în cauză au fost sprijiniţi de doi cetăţeni turci care sunt cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi şi pe numele cărora instanţa a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

În data de 20.04.2019, la ora 06.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru a intra în ţară cetăţeanul turc S.O., în vârstă de 48 de ani,  şofer al unui autocar marca Isuzu, înmatriculat în Turcia, însoţit de un conaţional  E.O., în vârstă de 45 de ani.

În baza analizei de risc, polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi au descoperit ascunse, într-un loc special amenajat în podeaua autocarului, șase persoane de sex masculin care nu deţineau documente de identitate.

 

La cercetări, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoanele în cauză sunt  cinci cetățeni irakieni și un cetățean iranian, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani. Aceștia au declarat că s-au urcat în autocar cu ajutorul a doi cetățeni turci, șoferii autocarului, plătind 10.000 de dolari fiecare. Totodată, au mai menționat faptul că au recurs la această metodă deoarece intenționau să ajungă în Germania.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor descoperite ascunse și, conform protocolului româno – bulgar, acestea au fost preluate de Poliţia de Frontieră Bulgară în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale care se impun.

Totodată, faţă de cei doi şoferi turci sunt derulate cercetări sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi, iar pe numele lor Judecătorul de Drepturi și Libertăți din cadrul Tribunalului Giurgiu a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Mulți dintre irakienii și iranienii prinși de polițiștii de frontieră din România solicită azil.

Imediat cum intră în procedura de azil, încearcă să treacă frontiera cu Ungaria pentru ajunge în țări din Schengen.

Unii sunt prinși, alții ajung în țările în care doreau să se stabilească.

De exemplu, în martie 2019, polițiștii germani din Bavaria au observat într-un tren regional pe ruta Neumarkt-St.Veit – Mühldorf 31 de persoane, printre care și patru copii.

În urma verificărilor, s-a dovedit că era vorba despre kurzi din Irak și Iran. Toți au ajuns în Germania cu ajutorul unor traficanți.

Unul dintre ei, în vârstă de 25 de ani, figura ca solicitant de azil în România.

De aceea, Poliția Federală l-a dus în fața unui judecător care a decis arestarea acestuia în vederea expulzării în România unde va fi finalizată procedura de azil.

Restul au fost preluați de Biroul Federal pentru Migrație și Refugiați.

Polițiștii federali continuă ancheta pentru a-i descoperi pe traficanți.

Sirian ascuns într-un camion cu frigidere, prins de polițiștii români. Încerca să ajungă în Germania

Germania va avea o vară cu secetă, probabil mai gravă decât cea de anul trecut

Migranții, comparați cu șobolanii într-un poem publicat de un politician din orașul natal al lui Hitler