in

România va adopta moneda euro din 2024

Mai întâi Ministrul Finanțelor a făcut anunțul, iar acum Comisia Naţională de fundamentare a Planului Naţional de aderare la zona euro va prezenta proiectul de trecere la euro cu aceeași dată: 2024, anunță Mediafax.

Studiul în baza căruia s-a luat decizia prevede că începând cu anul 2024 România poate folosi moneda euro, dacă ajunge la un PIB pe cap de locuitor de peste 70% faţă de cât este cel al zonei euro.

Acest nivel poate fi atins, dacă România îşi menţine, până atunci, un ritm de creştere economică anuală de aproximativ 4%, care este considerat sustenabil, iar economia zonei euro nu creşte cu mai mult de 2%, anual.

Proiectul de adoptare a monedei euro arată că acest grad de convergenţă este sustenabil, deoarece România are zone agrare întinse, iar agricultura locală tinde să devină tot mai automatizată. În plus, oraşe precum Bacău, Craiova, Galaţi şi Iaşi au început să se dezvolte puternic, tinzând să se apropie de nivelul celor din vestul şi centrul ţării – Timişoara, Cluj-Napoca şi Braşov.

România avea anul trecut un PIB pe cap de locuitor la nivelul de 60% din media zonei euro, în condiţiile în care, în 2000, era la 30%, astfel că a avut cel mai ridicat ritm de convergenţă dintre ţările din Uniunea Europeană, în această perioadă.

În schimb, spre deosebire de restul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, România are probleme din cauza deficitului comercial ridicat, care a ajuns la aproape 10 miliarde de lei, la nouă luni. În plus, o parte din acest deficit provine chiar din importurile alimentare ridicate din Unguria şi Polonia.

Altă problemă a României este deficitul bugetar, care în ultimii doi – trei ani a fost cu greu meţinut sub limita angajată prin Tratatul de la Maastricht, de sub 3% din PIB, în ciuda puternicei creşteri economice.

Aceste probleme, precum şi altele conexe, se vor adânci, dacă România nu atinge un grad de convergenţă optim şi sustenabil, în momentul în care va trece la euro, mai arată documentul citat.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a afirmat, la 2 noiembrie, că s-a decis ca România să treacă la moneda euro din 2024, iar întreg calendarul va fi prezentat în decembrie şi că, până atunci, va fi adoptat un memorandum în acest sens.

La începutul lunii martie 2018, liderul PSD Liviu Dragnea a anunţat că, la Congresul PSD din acea zi, s-a decis ca România să treacă la euro începând cu 2024, partidul adoptând Convenţia naţională pentru adoptarea euro până în 2024. Ulterior, de la finele lunii martie a fost formată Comisia Naţională de fundamentare a Planului naţional de adoptare a monedei euro.

Din zona euro fac parte 19 state dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, care vor deveni 27, începând din martie 2019, după Brexit.

Klaus Iohannis este grăbit: România trebuie să adere la moneda euro cât mai repede posibil

Scrisorile trimise lui Moș Crăciun, în pericol din cauza noii legi privind datele personale

Offenbach: Românii angajați în construcții protestează duminică pentru neplata salariilor