Sari la conținut

Român prins cu droguri în autocar, extrădat în Germania. Riscă până la 15 ani de închisoare

04/03/2020 12:18 - ACTUALIZAT 04/03/2020 12:18

Un tânăr în vârstă de numai 21 de ani a fost arestat şi trimis în Germania pentru a răspunde penal unei infracţiuni de trafic de stupefiante, informează Adevărul.

Potrivit încheierii Curţii de Apel Alba Iulia prin care a fost pus în aplicare mandatul european de arestare, S. Florin Marius, din Deva, este suspect într-un dosar penal deschis de autorităţile judiciare din Deggendorf – Germania.

”Persoana solicitată este suspectată că la data de 28.02.2019, în timp ce călătorea cu autocarul omologat în România, pe autostrada federală A3, pe raza localităţii Hengersberg, purta asupra sa 440 de tablete de ecstasy, în mod voit şi conştient. Acesta planifica să obţină profit prin vânzarea ulterioară a acestora. Stupefiantele deţineau un grad de concentrare de 94,94 grame de MDMA-hidroclorură. Inculpatul nu deţinea permisul de comercializare şi manipulare a unor stupefiante”, se precizează în încheierea instanţei de judecată.

Tânărul de 21 de ani este învinuit că a deţinut ilegal stupefiante cu scopul de a le vinde. Potrivit Codului penal german persoana solicitată este cercetată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ilicit de stupefiante ”într-o cantitate nu tocmai neglijabilă”, care se pedepseşte cu închisoarea de până la 15 ani. 

”La data de 22.01.2020 prin Centrul de Cooperare Poliţienească Interpol – Biroul Sirene Bucureşti s-a transmis o semnalare cu privire la darea în urmărire internaţională în vederea arestării şi predării către autorităţile judiciare germane a persoanei solicitate. În baza art.104 alin.5, art.109 din Legea nr.302/2004 va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 27.12.2019”, se mai susţine în hotărârea instanţei de judecată.

Dacă va fi condamnat, acesta ar urma să fie retrimis în România pentru a ispăşi pedeapsa.