in

Român întors recent din Germania, găsit mort în centrul de carantină din Bistrița-Năsăud

Un bărbat de 51 de ani, care fusese dus într-un centru de carantină în data de 25 mai, după ce nu a respectat măsura izolării la domiciliu, a fost găsit decedat miercuri, 3 iunie, de jandarmii care păzeau clădirea, potrivit unui comunicat de presă remis de Instituţia Prefectului Bistriţa-Năsăud.

Bărbatul revenise în ţară în data de 22 mai, din Germania, iar trei zile mai târziu a fost plasat în carantină, nefiind găsit la domiciliu.

“În această dimineaţă şi la prânz, persoana respectivă nu a ridicat masa, astfel că jandarmii care asigurau paza locaţiei de carantinare au încercat să ia legătura cu aceasta pentru a verifica dacă sunt nereguli. Ca urmare a faptului că nu au reuşit să stabilească un contact, forţele de ordine au recurs la intrarea forţată în camera acesteia. Bărbatul a fost găsit în stare de inconştienţă, astfel că s-a efectuat un apel 112. Echipajele medicale care au intervenit la faţa locului au constatat decesul acestuia”, se precizează în comunicatul Prefecturii.

Autorităţile menţionează că ultima dată când s-a luat legătura cu bărbatul a fost în seara zilei de 2 iunie şi că în niciun moment acesta nu a semnalat că ar avea probleme de sănătate sau simptomatologie specifică Covid-19.

Poliţiştii de la Investigaţii Criminale s-au deplasat la centrul de carantină pentru cercetări şi pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care a survenit decesul bărbatului de 51 de ani.

De asemenea, va fi efectuată necropsia cadavrului.

Potrivit raportării de miercuri a Prefecturii, la această dată, în judeţ, se află în carantină sub pază 25 de persoane, iar numărul celor izolaţi la domiciliu este de 2.828 persoane. 

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Călătoria din România în Germania, plătită cu până la 2.500 de euro de migranți. Rețeaua care îi trafica, destructurată – VIDEO

Români din Germania și Austria, aduși acasă cu autocarul. Nu s-a respectat distanțarea: „Dacă e să ne contaminăm, ne contaminăm!”