Sari la conținut

Proxenet român, obligat să plătească 80.000 de euro unei fete pe care a exploatat-o în Germania

19/09/2019 12:30 - ACTUALIZAT 23/04/2020 15:18

Curtea de Apel din Galaţi a obligat un individ, în vârstă de 35 de ani să îi plătească unei fete pe care a forţat-o să se prostitueze în Germania 80.000 de euro, bani pe care i-ar fi câştigat de pe urma ei.

Ca să fie siguri că suma va ajunge la victimă, magistraţii i-au pus respectivului sechestru pe casă şi pe maşină.

Tânăra şi bărbatul care urmează să o despăgubească s-au cunoscut acum 4 ani.

Fata renunţase la facultate şi se mutase în Anglia, unde era escortă de lux. Bărbatul a convins-o însă să meargă în Germania – sub pretextul că acolo prostituţia este reglementată – dar când a ajuns la destinaţie a început să o exploateze şi să îi ia toţi banii pe care îi câştiga.

Reclamat la poliţie în 2017, individul a fost reţinut, iar acum Curtea de Apel din Galaţi la condamnat pentru proxentism. Prin aceeaşi sentinţă, bărbatul a fost obligat să îi restituţie femeii aproape 80.000 de euro.

Răzvan Mihăilă, președintele Curții de Apel Galați: “Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi şase luni, pedeapsă cu suspendarea sub supraveghere. A fost obligat să se prezinte la un program de reintegrare socială şi la prestarea a 120 de zile de muncă în folosul comunităţii, gratuită, neremunerată.”

În acest moment inculpatul este, practic, liber, dar instanţa a dispus sechestrul pe o maşină de lux şi pe o casa aflată pe un teren de 900 de metri pătraţi, în Galaţi, pentru a se asigura că va fi plătit prejudiciul evaluat la aproape 80.000 de euro.

Bărbatul nu a vrut să comenteze hotărârea, însă avocatul lui susţine că suma va ajunge la fată – aşa cum a decis instanţa.

“A dispus despăgubirea persoanei vătămate, să-i zicem, proporţional cu partea din câştiguri pe care se consideră că ea i-ar fi dat-o inculpatului şi acesta din urmă ar fi beneficiat de câştigurile respective”, a spus avocatul Gelu Potrivitu.

Victima nu a fost prezenta în sala de judecată când s-a anunţat sentinţa şi nu a fost reprezentată de un avocat.