Sari la conținut

Primar proaspăt reales, prins la volanul unui camion cu lemne de furat

30/10/2020 16:57 - ACTUALIZAT 30/10/2020 16:57

Primarul din Vlădești, judeţul Argeş, Cristian Dică Hristu, a fost prins la volanul unui camion cu lemne pentru care nu avea documente legale de provenienţă, transmite Argeșul Online. Edilul făcea transportul pentru gaterul soției sale și susţine că ar fi avut în remorcă doar câţiva metri cubi în plus. El riscă acum să își piardă mandatul proaspăt recâștigat.

Edilul comunei muscelene a fost oprit de polițiștii de la Biroul Combaterea Delictelor Silvice în Corbi, fiind la volanul unui camion de mare tonaj plin cu lemne. Primarul avea permis legal, pentru că de meserie este șofer de camion. Nu avea însă acte pentru lemnele din remorcă.

„S-a făcut acea verificare, s-a constatat că există o cantitate de lemne în plus. Patru metri, ceva de genul ăsta, cinci aproximativ, șase, nu ştiu, nu ştiu sigur. Le-a confiscat şi cam atât deocamdată. O să facă, nu ştiu, o anchetă, aştept să mă sune”, a declarat primarul.

Poliţia, însă, îl contrazice pe primar. Întregul transport ar fi fost ilegal.

“În ziua de 27 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Combaterea Delictelor Silvice au acționat, în localitatea Corbi, pe linia combaterii sustragerii, transportului și comercializării de material lemnos fără forme legale, ocazie cu care au depistat un bărbat de 57 de ani, din Vlădești, care transporta, cu un ansamblu auto format din autoutilitară cu macara și remorcă, cantitatea totală de 38,73 mc de material lemnos, fără documente legale de proveniență”, a informat biroul de presă al Poliţiei Argeş.

“În cauză, a fost întocmit dosar penal, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat Ocolului Silvic Domnești. De asemenea, ansamblul auto folosit la transportul materialului lemnos, a fost indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor”, a mai informat Poliţia. Camionul şi remorca aparţin unei firme a unui amic de-ai primarului din Vlădeşti și cel mai probabil vor fi confiscate. Dacă va fi găsit vinovat, primarul riscă o amendă penală sau chiar pedeapsa cu închisoarea. Dacă va fi condamnat, îşi va pierde şi mandatul recent câştigat.