Sari la conținut

O fată de 16 ani a furat cartea de identitate a mătușii sale ca să ajungă fără voia mamei în Germania

16/12/2019 13:03 - ACTUALIZAT 28/04/2020 21:30

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș au depistat o tânără în vârstă de 16 ani, cetăţean român, care a încercat să iasă ilegal din ţară, folosindu-se de o carte de identitate ce aparţinea mătușii sale, deoarece nu avea acordul mamei pentru a călători.

În data de 15.12.2019, în jurul orei 22.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, s-a prezentat pentru a efectua formalităţile de frontieră pe sensul de ieşire din ţară o tânără, cetăţean român, care călătorea ca pasageră într-un autoturism, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, aceasta a prezentat o carte de identitate, eliberată de autoritățile din România. Cu ocazia verificării documentului, poliţiştii de frontieră au constatat că între persoana prezentă la control şi fotografia din document există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care persoana în cauză a fost dusă la sediul punctului pentru cercetări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că tânăra este cetăţean român, în vârstă de 16  ani,  iar documentul de identitate prezentat la control aparţine  de fapt mătuşii sale, în vârstă de 23 de ani.

Tânăra a declarat ca a recurs la această metodă deoarece dorea să meargă în Germania şi nu avea acordul mamei, iar documentul de identitate l-a obţinut fără ştirea rudei sale.

În cauză, poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei respective,fiind anunțată Autoritatea Tutelară.

Totodată,  în cauză sunt efectuate  cercetări pentru  fals privind identitatea şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca, la finalizarea cercetărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun.