Sari la conținut

Momente dramatice la Constanța. O femeie a căzut în gol de la etajul 6, de teama flăcărilor. Pompierii au fost spectatori la moment

16/02/2021 17:00 - ACTUALIZAT 16/02/2021 17:00

Momente dramatice la Constanța, după izbucnirea unui incendiu într-un apartament. O femeie de 56 de ani a murit după ce a căzut de la balconul apartamentului de la etajul 6. Ea ieșise pe balcon pentru a scăpa de flăcările din locuință și a așteptat acolo minute bune să fie salvată. Pompierii veniți la fața locului nu aveau însă nici autoscară și nici o saltea pe care femeia să poată sări, așa că au privit neputincioși cum femeia a căzut, în timp ce încerca să coboare pe zidul blocului, din balcon. Explicațiile ISU Constanța: autoscara a trebuit adusă de la 8 kilometri distanță și a ajuns la două minute după ce femeia a căzut în gol, iar saltea nu există în dotarea pompierilor.

Incendiul violent a izbucnit într-un apartament de la etajul 6 al unui bloc de pe bulevardul Mamaia din Constanţa. Potrivit presei locale, bărbatul aflat în apartament a reușit să se salveze fugind pe scări. Soția lui s-a întors în flăcări pentru a recupera laptopul unde avea ultimele amintiri cu băiatul ei mort de o lună.

Apoi, femeia a ieșit pe balcon, în încercarea de a se salva. A stat până când flăcările s-au apropiat de ea, apoi a încercat să coboare pe zidul blocului. Ea a căzut însă în gol, iar echipajul medical sosit la fața locului nu a mai putut să o salveze și a fost declarat decesul.

Femeia a căzut de la etaj sub privirile pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, care au ajuns acolo la scurt timp de la apelul la 112. Ei au venit însă fără autoscară și fără o banală saltea, astfel că au fost spectatori ai momentului în care femeia s-a prăbușit în gol de la etajul 6. Pe rețelele de socializare au fost postate imagini cu momentul șocant în care femeia cade de la balconul din care ieșea un fum negru, în timp ce în fața blocului se afla mașina ISU, cu cel puțin 3 pompieri.

Contactat de Hotnews.ro, purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Anca Chiriță, a spus că pompierii au mers fără saltea pentru că nu există așa ceva în dotarea ISU.

Cum e posibil ca ISU să nu aibă în dotare o saltea? „Pentru că inspectoratul nu este dotat, nu există în dotarea Inspectoratului nicio saltea. Au fost la un moment dat și s-au înlocuit cu alte mijloace de intervenție la înălțime – autoscări mecanice”, este răspunsul reprezentantului ISU.

Pompierii aflați la fața locului nu aveau însă nici autoscară.

Întrebată cum a fost totuși posibilă o astfel de tragedie, sub ochii pompierilor, Anca Chiriță a răspuns: „Se vor verifica toate aspectele”. Convorbirea s-a întrerupt, iar reprezentantul ISU nu a mai putut fi contactat.

ISU Dobrogea a transmis, printr-un comunicat de presă, că la detașamentul care a intervenit la incendiu nu există în dotare o autoscară, astfel că aceasta a trebuit adusă de la un alt detașament, aflat la o distanță de 8 kilometri. Concluzia cinică: Autoscara a ajuns la fața locului la exact două minute după ce femeia a căzut în gol.