Sari la conținut

Mașinile Euro 3 și Euro 4, interzise în România? Înmatricularea lor nu va mai fi posibilă

03/02/2020 14:18 - ACTUALIZAT 03/02/2020 14:18

Revizuit la finalul lunii trecute, Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Cliamtice (PNIESC) al României vorbeşte despre posibilitatea interzicerii înmatriculării autoturismelor cu normă de poluare sub euro 5, pentru ca ţara noastră să poată respecta ţintele de eficienţă energetică şi de mediu asumate prin acest document în faţa Comisiei Europene.
„Reducerea emisiilor GES (gaze cu efect de seră), prin menţinerea unui parc auto cu autovehicule (Euro 6), eficiente sau vehicule cu propulsie electrică şi prin interzicerea înmatriculării autovehiculelor cu norme de poluare Euro 3 şi Euro 4”, se arată în document. Aceasta este una dintre măsurile care pot fi luate de autorităţile de la Bucureşti, cu impact asupra a două dimensiuni ale PNIESC: decarbonarea şi eficienţa energetică. „Măsura a fost şi va fi susţinută prin programul denumit generic ”Rabla”, program care susţine reînnoirea parcului auto naţional prin acordarea unei finanţări nerambursabile sub forma unei prime de casare, pentru achiziţionarea autovehiculelor noi, mai puţin poluante, în schimbul predării spre casare a autovehiculelor uzate. Până în prezent,  programul a suferit diverse modificări, cea mai importantă având loc în anul 2018 prin introducerea programului ”Rabla  Plus”.

În cadrul acestuia se acordă ecotichete în valoarea de 45.000 RON pentru achiziţia unui autovehicul nou electric, respectiv 20.000 RON pentru achiziţia unui autovehicul nou electric hibrid cu sursă de alimentare externă’ se mai spune în document.   Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Cliamtice mai conţine şi o serie de măsuri prin care se doreşte dezvoltarea transportului prin metode alternative. „Această măsură are în vedere încurajarea formelor de transport alternativ (mersul pe bicicletă, car-pooling, car-sharing etc.) prin planificarea urbană şi dezvoltarea unei infrastructuri adecvate pentru ciclism (piste pentru biciclete, compartimente speciale pentru biciclete în metrou şi trenuri, etc.) şi extinderea zonelor pietonale, în special în marile aglomerări urbane”, se precizează în document.