Sari la conținut

Întors de la muncă din Germania, un sucevean a făcut prăpăd în comună ca să se răzbune că nu a fost ajutat

13/08/2021 16:25 - ACTUALIZAT 13/08/2021 16:25

Piromanul din comuna Cornu Luncii a judeţului Suceava care a provocat patru incendii într-o singură noapte, miercuri spre joi, a dat foc inclusiv casei surorii sale, care are şase copii. Locuinţa a ars aproape în totalitate, informează Adevărul.

Piromanul în vârstă de 27 de ani, care a îngrozit o întreagă comună, pentru că într-o singură noapte, în decursul a trei ore, a provocat patru incendii, s-a întors recent de la muncă din Germania.

Bărbatul a incendiat mai întâi casa surorii sale, care are şase copii, după care propria locuinţă şi apoi alte anexe gospodăreşti. În total, şase proprietari au suferit pagube din cauza piromanului.

Întors de câteva ore din Germania, un român s-a sinucis când a aflat că e înșelat de soție

Cea mai afectată a fost sora lui. Locuinţa a ars de la temelie la acoperiş, în ciuda eforturilor depuse de salvatorii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Făptaşul, care se află acum internat în Spitalul de Psihiatrie de la Câmpulung Moldovenesc, şi-a motivat gestul spunând că este orfan de părinţi şi că sora sa nu l-a sprijinit niciodată. 

Primarul comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a declarat că toată comunitatea se va implica în reconstrucţia casei incendiate pentru ca iarna să nu-i prindă pe cei şase copii fără un acoperiş deasupra capului. 

Tragedie în Düsseldorf: Un mort și zeci de răniți în urma unui incendiu produs la un spital

El a precizat că primăria va contribui cu suma de 15.000 de lei, iar preotul din sat va încerca să strângă diferenţa de la săteni.

Comunitatea s-a mobilizat deja. Voluntarii au igienizat zona, pentru a se putea turna temelia noii construcţii. „Vrem ca în două luni să terminăm casa”, a spus primarul.

Gheorghe Fron a arătat că a mai avut un piroman în comună, anul trecut, care a provocat două incendii. El a explicat că cei doi bărbaţi care au băgat spaima în săteni au un lucru în comun: amândoi au comis faptele imediat după ce s-au întors de la muncă din străinătate.