Sari la conținut

Cum a scăpat un român de amenda rutieră primită în Germania

Etichete:
15/10/2021 12:07 - ACTUALIZAT 15/10/2021 12:07

Un român din Iași a scăpat de o amendă rutieră primită în Germania după ce magistrații din țară au respins cererea înaintată de autoritățile germane în vederea recunoașterii și achitării sancțiunii.

Conform actelor înaintate de oficialităţile germane, Sorin P. depăşise viteza legală pe 9 iulie 2019, fiind sancţionat cu o amendă de 172 euro.

Atenție la amenzile rutiere primite în Germania! Un român riscă închisoarea dacă nu-și plătește amenda primită în 2017

Pe 31 decembrie 2019, decizia de sancţionare a rămas definitivă, administratorul districtual din Renania de Nord – Westfalia cerând Judecătoriei din Iași recunoaşterea amenzii şi obligarea şoferului la plata acesteia.

Normele europene prevăd recunoaşterea reciprocă a sancţiunilor pecuniare între statele membre ale Uniunii Europene. De această dată, solicitarea a fost respinsă de magistraţii ieşeni, datele furnizate de autorităţile germane fiind neclare.

Germania a aprobat AMENZI rutiere imense. Cât de mari sunt și ce se sancționează

„Instanţa reţine că datele de identitate indicate în conţinutul cererii nu au fost suficiente pentru a se stabili identitatea intimatului şi a se proceda la legala citare a acestuia, în ciuda demersurilor repetate efectuate în acest sens. În urma mandatului de aducere emis pe numele intimatului la adresa indicată de autorităţile germane a rezultat că acesta nu este cunoscut la adresă“, au explicat judecătorii motivul respingerii.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc