in

«Covid-19 poate provoca diabet», atrag atenţia experţi din întreaga lume

diabet covid

A apărut o nouă ipoteză a medicilor: COVID-19 poate declanșa o formă de diabet, relatează News.ro.

Un tată tânăr din Statele Unite, Mario Buelna, în vârstă de 28 de ani, a făcut febră şi a avut probleme de respiraţie în luna iunie şi a fost testat pozitiv pentru Covid-19.

Câteva săptămâni mai târziu, după ce părea să se fi recuperat, a avut o stare de slăbiciune şi a început să verse. Ulterior, acesta a leşinat în locuinţa sa din Mesa, Arizona.

Paramedicii l-au transportat la un spital din apropiere, unde medicii l-au tratat la terapie intensivă, după ce l-au salvat din comă. Aceştia i-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor, diabet de tip 1, l-a uimit şi înspăimântat. El nu suferea anterior de această boală.

Medicii i-au spus că diabetul a fost declanşat de Covid-19.

Acest caz, precum şi alte cazuri similare, reflectă în prezent o nouă îngrijorare legată de relaţia periculoasă dintre diabet şi Covid-19, care este studiată de urgenţă de medici şi cercetători din întreaga lume.

Mulţi experţi sunt convinşi că boala Covid-19 poate declanşa instalarea diabetului, chiar şi la adulţi şi copii care nu au factori de risc tradiţionali.

Se ştie deja că oamenii care au diabet prezintă riscuri mult mai ridicate să facă forme grave de Covid-19 şi să moară din acest motiv. În luna iulie, oficiali americani din domeniul sănătăţii au constatat că aproape 40% dintre persoanele care au decedat din cauza Covid-19 aveau diabet. În prezent, cazuri precum cel al lui Buelna sugerează că legătura dintre cele două boli este în ambele sensuri.

“În prezent avem mai multe întrebări decât răspunsuri”

”Covid-19 poate provoca diabet”, a declarat dr. Francesco Rubino, cercetător în domeniul diabetului zaharat şi preşedinte pentru chirurgie bariatrică şi metabolică la King’s College London.

Rubino conduce o echipă internaţională care colectează cazuri ale pacienţilor la nivel mondial pentru a dezlega unul dintre cele mai mari mistere ale pandemiei. Iniţial, a spus el, peste 300 de medici au solicitat să prezinte cazuri spre analiză, un număr despre care acesta se aşteaptă să crească odată cu revenirea la creşterea infecţiilor.

”Aceste cazuri vin din fiecare colţ al lumii şi de pe fiecare continent”, a spus Rubino.

În plus, Institutul Naţional pentru Sănătate din SUA finanţează cercetări pentru a vedea cum ar putea noul coronavirus să provoace creşterea glicemiei şi diabet.

În aceste situaţii, simptomele pot escalada rapid şi pune viaţa în pericol. Aceste cazuri pot apărea după luni de zile de la expunerea la Covid-19, aşa că amploarea completă a problemei şi ramificaţiile pe termen lung ar putea să nu fie cunoscute înainte de anul viitor.

Sunt necesare cercetări mai intense pentru a dovedi cu certitudine, dincolo de dovezile empirice în creştere, că boala Covid-19 declanşează diabet pe scară largă.

“În prezent avem mai multe întrebări decât răspunsuri. Am putea avea de-a face cu o formă cu totul nouă de diabet”, a declarat dr. Robert Eckel, preşedinte pentru medicină şi ştiinţă la Asociaţia Americană pentru Diabet.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Surpriză la controlul de frontieră: O fetiță de 13 ani s-a legitimat cu pașaportul altei persoane încercând să ajungă ilegal în Germania

O șoferiță română de TIR a făcut infarct la volan, în Germania. Patronul firmei era îngrijorat doar de marfă!!!