Sari la conținut

Copil de un an, infectat. Mesajul disperat al mamei: «Nu pot uita urletele fetiţei mele chinuită de tot ce i se întâmplă»

Etichete:
26/09/2020 12:05 - ACTUALIZAT 03/01/2022 17:49

Într-o postare pe rețelele sociale, o clujeancă internată la Spitalul de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca împreună cu fetița ei de un an descrie calvarul prin care trece ea și familia ei, cu toți membrii infectați. Mama disperată are un mesaj dur pentru toţi scepticii care refuză să poarte masca: „Poartă masca peste moaca aia, nu pentru tine, pentru familia ta şi pentru apropiaţii tăi”, scrie Adevărul.

«Nu ştii cum e să stai să aştepţi să vezi simptome la tine şi la copilul tău»

Andaluna Bogdan povesteşte într-o postare pe Facebook teroarea prin care trece de când toată familia s-a îmbolnăvit de Covid-19.

„De citit, recitit, rumegat şi dat mai departe, mai ales pentru bipezi ce fac umbra pământului în jurul nostru, în loc să o facă singuri în pădure. Nu ştiai pe nimeni cu Covid? Iţi arat Clujul din Spitalul Clinic de Boli Infecţioase, dintr-un salon în care sunt internată cu fetiţă mea ce are puţin peste 1 an.   Probabil nu ştii încă nici cum e să afli azi că părinţii tăi sunt infectaţi, că tu intri în carantină imediat împreună cu copilul tău, că părinţii îţi vor fi preluaţi şi duşi la spital şi nu ştii dacă finalul e cu toţi împreună sau nu. Ca să nu zic că nu ştii cum e să stai să aştepţi să vezi simptome la tine şi la copilul tău. Sigur nu ştii nici senzaţia şi durerea pe care eu am trăit-o, că oameni pe care îi iubeşti dincolo de cuvinte poate ţi-au îmbolnăvit omuleţul căruia i-ai dat viaţă.   La fel, nu ştii nici ce îţi trece prin minte când vezi că puiul tău de om începe să nu mai fie asimptomatic, cum se spune că sunt copiii şi apar simptome peste simptome, chemi ambulanţa în toiul nopţii şi începe calvarul.”  

Părinţii în continuare în spital, tu pe cont propriu cu un copil în braţe, căruia i se fac investigaţii noaptea, la 3, într-un cort de triaj, cu 15 grade. Iţi poţi imagina cum arată asta? Că eu sigur nu uit niciodată urletele fetiţei mele chinuită de tot ce i se întâmplă.   Sigur, nu ştii nici cum e senzaţia aia în care ţi se spune ce înseamnă tratamentul pentru un copil, adică un medicament pt HIV, pentru că nu exista încă nimic pt Covid, dar tu dă-te zmeu în continuare. Nu ştii nici că tu vei primi tratament pentru malarie şi nici presiunea pe care o pui singur pe tine dacă accepţi sau nu tratamentul, în special pentru un puiuţ de om.

În tot timpul asta, părinţii sunt în continuare în spital, toată familia e infectată şi nu primeşti vizite, nu poţi părăsi nici salonul din spital, în casa în care ai stat nu va intra nimeni să iţi ia haine, pentru că şansele să se infecteze sunt uriaşe. 

«Poartă masca peste moaca aia, nu pentru tine, poartă pentru familia ta»

„Să îţi mai povestesc sau începe să fie confortabilă masca aia nenorocită? E suficient ca unul din familie să lase garda jos pentru o clipă şi să intri în cea mai înspăimântătoare experienţă. Asta dacă ai ceva sentimente pentru alte fiinţe umane decât pentru fundul tău. Şi ar fi bine să ai, că vei descoperi că ai nevoie de prieteni să îţi aducă niste cumpărături măcar.

Tu crezi că treci peste toate astea? Gândeşte-te, bipedule, că înainte să ai simptome, ai apucat să infectezi pe cineva dintr-o familie în care sunt copii mici, bolnavi cronici, gravide, etc. Nu e orice virus, e ceva necunoscut pentru medici, aşa că nu spera că vei fi norocos.Poartă masca peste moaca aia, nu pentru tine, poartă pentru familia ta şi pentru apropiaţii tai şi nu mai împrăştia cretinisme online.   Stai liniştit că nu te cipeaza când eşti în spital cu Covid, bine ar fi să o facă, macar 2 neuroni în plus să iţi puna în cip”, a scris femeia.



Continuați să citiți în Ziarul Românesc