in

Controlul prostituției în Germania, motivul răfuielii interlopilor în fața Parlamentului României

Înarmaţi cu bâte, săbii şi pistoale, membrii a două grupări de interlopi s-au bătut, luni dimineaţa, până la moarte în Piaţa Constituţiei și şi-au adjudecat controlul prostituatelor de „export”.

Poliţiştii au audiat şi marţi mai mulţi participanţi şi martori la scandalul soldat cu un mort şi un rănit. Potrivit experţilor în ordine publică, răfuiala dintre cele două grupări este cel puţin atipică, fiind pentru prima oară când membrii unor clanuri rivale aleg să-şi regleze conturile în centrul oraşului.

„Grupările de felul acesta nu vin niciodată să se bată în centrul unui oraş. Niciodată!”, explică într-un interviu pentru „Adevărul” fostul şef al Poliţiei Capitalei, chestorul Lucian Guran. 

Însă, liderul Sindicatului Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, are o explicaţie pentru bătaia cu bâte şi săbii care s-a soldat cu un mort şi mai mulţi răniţi.

„Cele două clanuri rivale au convenit să se întâlnească în faţa Palatului Parlamentului pentru că e lumină şi pot să stea de vorbă fără a se lua la bătaie. Negocierile au eşuat iar oamenii au pus mâna pe bâte, s-a luat la bătaie şi totul s-a lăsat cu un omor. Motivul, din ceea ce ştiu eu, e că ei au făcut trafic de persoane şi au trimis în Germania de data asta şi nu s-au înţeles la bani. S-a ajuns unde s-a ajuns”, a arătat Surugiu.

Deşi pare că membrii celor două grupări nu aveau în intenţie să se bată au venit la faţa locului cu maşini cu numere false, susţin apropiaţi ai echipei de anchetă.

Necropsia realizată ulterior la INML a arătat că „decesul victimei a fost cauzat de o hemoragie  meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism al extremităţii cefalice, leziune ce s-a putut produce prin lovire cu un corp dur. Celelalte leziuni constatate, la nivelul spatelui şi membrelor, s-au putut produce prin lovire cu un corp dur”.  

Iar astfel de conflicte ar putea apărea tot mai des, atrag atenţia experţii. Motivul: numărul insuficient de poliţişti care acţionează la nivelul Capitalei.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC GERMANIA

Mașină furată din Germania, confiscată la Albița unui bărbat care a cumpărat-o cu 15.000 de euro – VIDEO

Accident sinistru în Germania: Un șofer român de TIR a fost strivit în cabină după impactul cu un camion