Sari la conținut

Companie auto germană, interesată de o investiţie uriaşă în România

14/02/2022 16:28 - ACTUALIZAT 14/02/2022 16:28
Companie germană investiţie România

O companie auto germană ar fi interesată de o investiţie uriaşă în România. Skoda ar vrea să închirieze integral un parc industrial de 150 de hectare, la Cluj, şi să producă maşini în România. Informaţia nu este încă oficială.

Skoda ar putea fi constructorul interesat de o inves­ti­ţie în România, la Cluj, potrivit datelor din piaţa auto, scrie Ziarul Financiar.

Investiţia ar porni de la câteva sute de milioane de euro şi ar putea să demareze într-un an sau doi. Numele companiei este ţinut secret deocamdată (oficial vorbind, neoficial, se ştie că ar fi vorba de o firmă din grupul Volkswagen), pentru a nu compromite negocierile.

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a evitat să dea numele companiei, dar a oferit alte detalii. „Nu ţin secret pentru că aş fi eu secretuos, dar companiile mari pretind de fiecare dată discreţie şi sunt de acord să facă informaţiile publice abia atunci când se semnează o înţelegere”, a punctat Tişe.

Potrivit spuselor sale, investitorul s-a arătat interesat de un teren de 150 de hectare, mai precis de parcul industrial Tetarom 5 de situat la mai puţin de 15 kilometri de Cluj, în comuna Luna. „Am avut o discuţie şi cu Primăria Luna şi credem că parcul va fi ocupat mai repede decât ne-am aşteptat”, a mai spus Tişe.

Citiţi şi: Gigantul german Continental se extinde în România. Investiţie de 33 de milioane euro

Companie auto germană, investiţie uriaşă în România. De ce Cluj?

Loculul nu a fost ales întâmplător, ci este unul strategic. De aici, investitorul ar avea acces imediat atât la autostradă, cât şi la aeroport, ceea ce ar fi esenţial pentru exportul maşinilor sau a componentelor auto care ar putea fi fabricate în România.

Nu în ultimul rând, în această zonă există şi forţă de muncă calificată. Clujul are universităţi cu profil tehnic bine cotate la nivel european. În plus, este aproape de graniţa de vest a România, astfel că are şi un avantaj geografic.

Citiţi şi: Germanii de la Draxlmaier, investiţie de 200 milioane euro la Timișoara. Vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă

Investiţii auto în România

În România, principalele investiţii în industria auto au fost făcute de Renault şi Ford. Cele două companii uriaşe au investit miliarde la Mioveni, respectiv Craiova. În trecut, România a mai negociat şi cu alte companii importante din acest domeniu. Peugeot, Volkswagen şi Mercedes sunt numai două dintre numele care au mai tatonat terenul. Au purtat negocieri importante cu autorităţile române, dar nu au ajuns la un acord.

Ultimii au fost cei de la Mercedes şi Volkswagen, în intervalul 2016-2018. Mercedes a ales însă să investească în Ungaria vecină, la Kecskemet. Atunci, România a pierdut din cauza infrastructurii precare o investiţie de peste 800 de milioane numai într-o primă fază, dar care ar fi atras în următorii ani alte investiţii uriaşe din partea partenerilor companiei auto. 

Volkswagen s-a îndreptat spre Turcia după ce fusese interesată iniţial şi de România, însă problemele din această ţară i-au făcut pe germani să se răzgândească, astfel că ţara noastră ar putea deveni o soluţie.