Sari la conținut

Cine sunt și ce meserii au avut părinții președintelui României – FOTO

20/11/2019 12:12 - ACTUALIZAT 23/04/2020 15:37

Klaus Werner Iohannis, român de etnie germană, a fost născut în Sibiu, dar părinții îi sunt departe, scrie Playtech. De ce aceștia locuiesc în Germania? Ce meserii au avut și cum arată?

De ce părinții lui Klaus Iohannis locuiesc în Germania?

Klaus Werner Iohannis (60 de ani), ortografiat în germană Johannis, este un român de etnie germană. Părinții președintelui poartă numele de Susanne și Gustav Heinz Johannis, iar amândoi sunt sași transilvăneni. Ei au migrat în anul 1992, ca pensionari, din Sibiu în Germania, unde s-au stabilit la Würzburg, în Bavaria.

Iohannis a declarat, într-un interviu, că familia sa este atestată în Cisnădie din secolul al XVI-lea. De asemenea, șeful statului a precizat că atunci când tată său l-a înregistrat ca nou-născut, funcționarul de la primărie a refuzat să îi scrie numele cu ”J”, așa cum a fost scris în familia sa de mai bine de cinci sute de ani.

„Aveau meserii simple”

Cât despre mama sa, ea este descendenta unei familii din localitatea Bradu, de lângă Sibiu, unde Klaus Iohannis și-a petrecut vacanțele copilăriei, la bunici, cu care mergea la fân și la restul activităților agricole. Ajungând la meseriile părinților săi, Iohannis a povestit în cartea sa, ”Pas cu pas”, că modelele lui au avut meserii simple. Mama a fost soră medicală, iar tatăl tehnician la o firmă din Sibiu.

„Aveau meserii simple: mama, soră medicală, tata, tehnician la o firmă din Sibiu. Sora mea a plecat imediat după Revoluţie. Părinţii mei au plecat prin 92-93; pe atunci deja nu mai locuiam împreună, eu eram căsătorit din 1988, iar ei erau deja pensionari. Dacă ar fi decis să plece mai devreme, probabil că aş fi resimţit mult mai puternic despărţirea de ei, dar în acel moment am acceptat firesc decizia lor şi mi‑am continuat propriile planuri”, a scris președintele în cartea sa.