Sari la conținut

Cifrele ascunse despre poliţiştii infectaţi, sunt de ordinul sutelor. Oamenii legii cer stimulente, la fel ca medicii

Etichete:
29/04/2020 17:25 - ACTUALIZAT 29/04/2020 17:30

Sute de polițiști sunt infectați cu Covid-19 și alte câteva mii se află în carantină, în condițiile în care MAI ”a ținut ascuns numărul de angajați care sunt infectați cu noul coronavirus”, susține Sindicatul Polițiștilor Europeni Europol.

La această data, 264 de angajați ai MAI sunt infectați cu Covid-19, dintre care 161 se află internați, se arată în informațiile trimise de minister la solicitarea sindicatului Europol.

Între timp, 64 de angajați ai MAI au fost externați, alți 3.196 aflându-se în carantină.

”Încă de la începutul pandemiei, Ministerul Afacerilor Interne a ținut ascuns numărul de angajați care sunt infectați cu noul coronavirus, deși majoritatea dintre polițiști au fost în linia întâi, iar riscul de infectare era iminent”, susține sindicatul Europol.

Sindicatul spune că și angajații MAI ar trebui să beneficieze de stimulente de risc, așa cum primesc cadrele medicale, din moment ce și polițiștii și jandarmii se află în prima linie.

”Așa cum Ministerul Sănătății a făcut publică lista numerică cu cadrele medicale infectate cu COVID-19 pentru fiecare unitate spitalicească, era firesc ca și Ministerul Afacerilor Interne să procedeze în mod similar. De asemenea, așa cum pentru cadrele medicale din prima linie, prin ordonanță de urgență s-a acordat stimulent de risc, și angajații MAI aflați în prima linie trebuia să beneficieze în aceeași măsură de acest stimulent. Iar cifrele cu angajații MAI infectați/carantinați sau izolați arată în mod clar că riscurile la care sunt supuși aceștia în exercitarea atribuțiilor de serviciu sunt incomensurabile.

Numărul angajaților MAI infectați cu SARS-CoV- 2 aflați în prima linie crește simțitor de la o zi la alta din cauza misiunilor specifice pe care aceștia le desfășoară, fie în stradă sau la frontierele țării”, se mai arată în comunicatul sindicatului Europol.