Sari la conținut

România, ţara ”bătăii rupte din Rai”

27/01/2016 10:04

Cazul familiei din Norvegia, a iscat dezbateri mari în ţară, după ce copiii familiei au fost luați de autorități pe motiv de violență fizică. Cu această ocazie a fost adus în discuţie un studiu recent al organizaţiei „Salvaţi copiii”, care atrage atenţia că în România, şase din zece familii își „educă” copiii conform principiului „Bătaia e ruptă din Rai”.

Legislaţia românească interzice orice formă de violență aplicată copilului, însă pentru a-l pedepsi pe părintele violent, determinant în faţa legii este dacă acesta i-a dat copilului o palmă o singură dată sau dacă l-a bătut cu picioarele ani la rând.

Bătaia este soluţia aplicată copiilor, în scop educativ, de 63% dintre familiile din România. Concluzia aparţine unui studiu sociologic realizat la nivel naţional de Salvaţi Copiii. Organizaţia avertizează că cei mici, victime ale violenţei, vor deveni ei înşişi agresori, că sunt predispuşi la anxietate sau depresie.

Copiii România atrage atenţia că orice comportament de violenţă împotriva unui copil „nu doar îl răneşte, fizic său emoţional, dar îi oferă un model de acţiune pe care copilul de astăzi, viitor adolescent, tânăr, adult, îl va duce mai departe, în relaţie cu cei din jur”.

La rândul său, UNICEF România arăta, într-un studiu din 2014, că 54% din părinți declară că, atunci când un copil face ceva greșit, prima lor reacție este să ridice vocea sau să țipe, iar 11% își pălmuiesc imediat copilul sau îl trag de păr.

Ce pățesc românii dacă își bat copiii?

Nou Cod Civil prevede că un părinte care pune în pericol viața, sănătatea sau dezvoltarea copilului prin rele tratamente aplicate acestuia poate fi decăzut din drepturile părintești de către o instanță, scrie HotNews.ro.

Situația este reglementată, ulterior, și în Legea 272/2004 actualizată pe 2014, care prevede că orice profesionist care, prin activitatea sa intră în contact cu un copil, de la cadru didactic la medic pediactric, și constată că acesta a fost abuzat, are obligația de a sesiza autoritățile pentru protecția copilului.

Diana Stănculescu de la „Salvați Copiii” a declarat, pentru HotNews.ro, că asta se întâmplă rareori, tocmai pentru că se cunoaște lipsa de resurse din sistemul public de protecție a copilului, iar cadrul didactic sau medicul pediatru care cunoaște o situație de abuz a unui minor „intră într-o judecată de tipul ce e mai de tolerat, răul de acasă sau răul din sistem”.

Legea românească interzice orice formă de violență aplicată copilului. Însă, legislația este completată de normele metodologice ambigue. „Salvați Copii” precizează că ceea ce diferențiază România de țările scandinave, precum Norvegia, este că, „la noi, demersurile de anchetă socială se fac, cel mai adesea, cu rămânerea copilului în familie, măsura de plasament de urgență fiind dispusă doar în situațiile de abuz sever evident. În Norvegia nu există această diferențiere.

Mari dezbateri în ţară

Cazul familiei Bodnariu, ai căror cinci copii au fost luaţi de Protecţia Copilului din Norvegia, a condus la dezbateri aprinse în societatea românească. Părinţii au recunoscut că au folosit corecţii fizice asupra copiilor. Tot ei au declarat şi că minorii le-au spus anchetatorilor că sunt bătuţi acasă. Principalul argument adus de susţinătorii soţilor Bodnariu este că pedepsele fizice nu au fost deosebit de grave.

Chiar mama copiilor, de origine norvegiană, se apără spunând că „în România nu e considerată violenţă, în Norvegia, din păcate, ăsta e caz penal”. Într-adevăr, multe legislaţii din întreaga lume exemptează de la pedeapsă părinţii pentru ceea ce se poate numi „o pedeapsă fizică rezonabilă din partea părinţilor”. Însă legislaţia norvegiană, considerată „prea strictă” de unii români, nu este în niciun caz singulară la nivel mondial. În momentul de faţă, în 48 de ţări din întreaga lume este interzisă prin lege orice formă de violenţă fizică asupra copiilor.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc