Sari la conținut

România, la coada clasamentului în UE în ceea ce privește alocația destinată familiei și copiilor

31/07/2017 12:15 - ACTUALIZAT 04/01/2022 17:20

România se situează pe ultimul loc în UE din punct de vedere al sumelor cheltuite pe cap de locuitor pentru alocația destinată familiei și copiilor, cu o sumă de 91 de euro în 2014, potrivit datelor publicate recent de Oficiul european de statistică (Eurostat). Valoarea alocației pentru copii ajunge în România la 200 de lei, pentru copiii până în doi ani și 84 de lei, pentru cei până în 18 ani.

Potrivit cotidianului Libertatea, în România, alocațiile pentru familii reprezintă 8,3% în totalul prestațiilor sociale, adică peste media din zona euro (7,98%) și în apropiere de media din UE (8,55%), fiind mai mare decât în țări precum Polonia, Slovenia, Franța, Belgia, Italia sau Spania.

alocația, copii

La nivelul Uniunii Europene, media cheltuielilor pentru alocații destinate familiei și copiilor era de 651 de euro pe cap de locuitor în 2014.

În total, statele membre ale Uniunii Europene au cheltuit în 2014 peste 330 miliarde de euro sub formă de alocații pentru familie și copii, dintre care 1,8 miliarde euro au fost cheltuiți în România. La nivelul UE, alocațiile pentru familie și copii au reprezentat 8,6% din totalul prestațiilor sociale, acest tip de alocații fiind devansate doar de alocațiile pentru persoanele în vârstă (45,9% din totalul prestațiilor sociale) și alocațiile pentru îngrijirea sănătății și dizabilități (36,5%).

Cheltuieli mai mari de 1.000 de euro pe cap de locuitor se înregistrau în Luxemburg (3.090 euro), Danemarca (1.668 euro), Suedia (1.368 euro), Finlanda (1.212 euro), Germania (1.132 euro), Austria și Irlanda (1.060 euro). La polul opus cheltuieli mai mici de 200 de euro pe cap de locuitor se înregistrau în România (91 de euro), Bulgaria (112 euro), Lituania (135 de euro), Letonia (154 de euro), Croația (155 de euro), Polonia (166 de euro), Grecia (182 de euro) și Portugalia (195 de euro).

În trei state din Uniune, ponderea alocațiilor pentru familii și copii este aproape sau mai mare de 12% din totalul prestațiilor sociale, respectiv Luxemburg (15,6%), Irlanda (13,1%) și Ungaria (11,9%).

La polul opus se situează Portugalia, Grecia și Olanda unde ponderea alocațiilor pentru familii și copii în totalul prestațiilor sociale era mai mică de 5%.

Ce valoare au alocația de stat, indemnizația pentru creșterea copilului și stimulentul de inserție, în România

Alocatiile și alte ajutoare acordate populatiei reprezintă sumele plătite populației de la bugetul de stat și de la bugetele locale conform prevederilor legale.

În conformitate cu prevederile Legii nr.61/1993 republicată, toţi copii cetăţeni români, străini sau apatrizi care domiciliază în România, au dreptul la alocaţie de stat în cuantum de 200 lei/lună până la vârsta de 2 ani şi 84 de lei lună până la vârsta de 18 ani.

Alocaţia se acordă şi după împlinirea vârstei de 18 an a tânărului, dacă acesta urmează cursurile de zi ale unei forme de învăţământ liceal, organizat în condiţiile legii şi nu repetă anul şcolar.

Prin Legea nr.66/2016 indemnizația lunară pentru creșterea și îngrijirea copilului, se stabileste în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată.

Pentru fiecare copil născut dintr-o sarcină gemelară, de tripleți sau multipleți, începând cu al doilea provenit dintr-o astfel de sarcină, conform Legii nr.66/2016, nivelul indemnizației lunare pentru crestere și îngrijire copil, se majorează cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată .

Stimulentul de inserţie în cuantum de 531 de lei / lună până la vârsta de 3 ani (4 ani pentru copilul cu handicap)

În cazul copilului cu handicap drepturile reprezentând concediu, indemnizaţie lunară se acordă până la împlinirea vârstei de 3 ani iar stimulentul de inserţie se acordă până la împlinirea vârstei de 4 ani a copilului, oricând pe toată perioada.

În România, beneficiază de alocatia de susținere pentru familia monoparentala familiile formate din persoana singură si copiii în vârsta de pana la 18 ani aflați în întreținere si care locuiesc impreuna cu aceasta. Alocatia de sustinere se acorda lunar familiilor monoparentale, daca realizeaza venituri nete lunare pe membru de familie de pana la salariul minim net pe economie.

Cuantumul alocației de susținere pentru familia monoparentală, prevăzut la art. 8 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 105/2003, modificata prin Legea 236/2008, este de:

  1. 70 lei pentru familia cu un copil;
  2. 80 lei pentru familia cu 2 copii;
  3. 85 lei pentru familia cu 3 copii;
  4. 90 lei pentru familia cu 4 sau mai multi copii.

Alocația pentru susținerea familiei

Este o formă de sprijin pentru familiile cu venituri reduse, ce au în creștere și îngrijire copii în vârstă de până la 18 ani și se acordă în baza Legii 277/ 2010. Aceste alocaţii se acordă familiilor ale căror venituri lunare pentru fiecare membru sunt mai mici de 530 de lei şi se calculează în funcţie de numărul de copii şi de venitul pentru fiecare membru al familiei.

Scopul acordării acestei alocaţii este acela de a completa veniturilor familiilor necesare asigurării unor condiţii mai bune de creștere, îngrijire şi educare a copiilor, precum şi pentru a stimula frecventare cursurilor unei forme de învăţământ de către copiii de vârstă şcolară.

Actul normativ prevede ca alocația să fie acordată atât familiilor formate din soţ, soţie şi copiii aflaţi în întreţinerea acestora (alocaţia complementară), cât si familiilor formate din persoana singură şi copiii aflaţi în întreținerea acesteia (alocația monoparentală). De asemenea, vor fi considerați ca făcând parte din familie şi copiii adoptați, încredinţaţi în vederea adopției sau aflați în plasament familial, inclusiv la asistentul maternal profesionist ori pentru care s-a instituit tutela.

Cuantumul lunar al alocaţiei pentru susţinerea familiei este stabilit prin raportare la indicatorul social de referinţă ISR, stabilită prin lege la 500 lei şi la situaţia acesteia (familie monoparentală sau familie formată din soţ, soţie şi copiii lor).

Alocațiile obținute ilegal de romii din Germania costă scump: Trăiesc în condiții oribile de igienă și supraaglomerare

Guvenul german plătește acum alocații pentru 15.000 de copii români. «Este incorect să fie reduse»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc