Guvernul a aprobat, în şedinţa de marţi, prelungirea stării de alertă pe întreg teritoriul României cu 30 de zile, începând cu 13 ianuarie, scrie Agerpres. Toate restricțiile în vigoare rămân valabile, inclusiv obligativitatea măștii de protecție în spațiile publice și interdicția de circulație pe timpul nopții.
Hotărârea privind prelungirea stării de alertă, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 a fost adoptată în forma propusă de Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU).
Restricțiile care operau până acum rămân în vigoare
În nota de fundamentare se precizează că, deși în perioada 20 noiembrie – 29 decembrie tendința a fost descrescătoare, în ultimele 6 zile (01.01 – 06.01.2021) se înregistrează din nou o creștere a mediei zilnice a numărului de cazuri confirmate.
„În absența menținerii unor măsuri de restricție, este foarte probabilă continuarea trendului ascendent al numărului de cazuri noi. (…) Transmiterea comunitară a continuat, concluzionând că este necesară păstrarea sau chiar întărirea nivelului de conformare la măsurile de protecție sanitară de către toate categoriile de populație și restrângerea la minimum a cazurilor persoanelor care neglijează aceste măsuri”, se menționează în nota de fundamentare.
Printre altele, starea de alertă prevede menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice, la locul de muncă, în spațiile comerciale, precum și în mijloacele de transport în comun, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, menținerea testării săptămânale a personalului de îngrijire şi asistență, a personalului de specialitate şi auxiliar care îşi desfăşoară activitatea în centrele rezidenţiale de îngrijire şi asistenţă a persoanelor vârstnice, centrelor rezidenţiale pentru copii şi adulţi, cu şi fără dizabilităţi, precum şi pentru alte categorii vulnerabile, menține interdicțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri în spații deschise, precum și a întrunirilor de natura activităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații închise, menținerea interdicției desfășurării de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri în spații închise şi/sau deschise, publice şi/sau private, etc.
Competițiile sportive se pot desfășura fără spectatori, cinematografele și instituțiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/localități este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județ/localitate este mai mare de 1,5 și mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori și sunt închise la depășirea incidenței de 3/1.000 de locuitori.
Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de protecție sanitară.
De asemenea, se menține interdicția organizării de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive etc.) în spaţii închise cum ar fi, fără a se limita la acestea, saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente.