Sari la conținut

România are cea mai mare diaspora din UE: peste trei milioane de români au plecat pentru un trai mai bun

07/01/2026 11:47 - ACTUALIZAT 07/01/2026 11:47

România are cea mai mare diaspora din UE – România a ajuns să fie statul membru al Uniunii Europene cu cei mai mulți cetățeni stabiliți în afara granițelor. Migrația masivă, începută în urmă cu mai bine de două decenii, continuă să modeleze profund societatea românească. Peste 3 milioane de români trăiesc legal în alte state ale Uniunii, iar numărul real este considerat mai mare, deoarece mulți nu apar în statisticile oficiale sau au dobândit între timp alte cetățenii.

România are cea mai mare diaspora din UE

În ultimii ani, o parte dintre români au început să părăsească destinațiile tradiționale, precum Spania și Italia, unde costul vieții a crescut semnificativ. Mulți aleg să își continue viața în state cu economii mai stabile, precum Germania sau Marea Britanie. Motivele sunt legate de salarii mai mari, sisteme sociale mai solide și oportunități profesionale mai clare pentru familii întregi.

Germania este una dintre țările care au atras cei mai mulți români în ultimul deceniu. Comunitatea românească s-a dublat, ajungând de la aproximativ 450.000 la peste 900.000 de persoane. Specialiștii atrag atenția că cifra reală este mai mare, deoarece statisticile nu îi mai includ pe cei care au obținut cetățenia germană și nu mai sunt înregistrați ca imigranți.
Citiți și. „Îmi pare rău că m-am întors”. Mărturia unei românce după 12 ani în Germania și trei luni în România

Biserica, punct de sprijin pentru comunitățile românești

România are cea mai mare diaspora din UE – Pentru mulți români plecați, comunitatea se reconstruiește în jurul bisericii. La Bayreuth, în apropiere de Nürnberg, familia Tăut este un exemplu al modului în care diaspora încearcă să păstreze legătura cu identitatea românească. Radu Tăut lucrează într-o fabrică din zonă și, ocazional, face livrări, însă duminica îmbracă sutana și adună românii la slujbă, potrivit ProTV.

Găsesc, într-adevăr, în Biserică, o a doua casă. Foarte mulți dintre românii din Germania nu vorbesc limba germană și atunci, peste săptămână, când suntem plecați la muncă, este complicat să comunici. Duminica găsești un răgaz să-ți mai plângi oful și să te bucuri de ceva de acasă”, spune preotul Radu Tăut, descriind rolul social al bisericii în diaspora.

Copiii născuți în străinătate și legătura cu România

Comunitatea românească din regiunea Bayreuth-Hof numără peste 5.000 de persoane și, înainte de sosirea familiei Tăut, nu avea un preot. Prin colaborarea cu preoții catolici locali, slujbele au devenit posibile, chiar dacă spațiul este împărțit. Pentru familii, biserica a devenit locul unde copiii aud limba română și învață tradiții pe care altfel nu le-ar cunoaște.

Încercăm să facem activități pe care le făceam când eram copil, pentru ca cei de aici, chiar dacă mulți nu au fost niciodată în România și vorbesc greu românește, să se apropie de ceilalți copii. De când vin la biserică, se străduiesc din ce în ce mai mult să vorbească limba”, explică Andreea Tăut, preoteasa comunității, pentru Știrile ProTV.

Datele oficiale arată că România rămâne una dintre țările europene cu cea mai mare diasporă. Potrivit Eurostat, aproximativ 3,1 milioane de români trăiesc legal în alte state ale Uniunii Europene, iar informațiile prezentate au fost reflectate recent și într-un reportaj PRO TV. În același timp, aproape 220.000 de români s-au întors acasă anul trecut, însă plecările continuă să mențină diaspora la un nivel ridicat.