Sari la conținut

Tinerii români vor la studii în străinătate. Cererile pentru Olanda au explodat

10/02/2022 14:32 - ACTUALIZAT 16/10/2023 17:25
români studii străinătate

Tinerii români vor la studii în străinătate. Vremurile pe care le trăim nu au afectat apetitul tinerilor români pentru a studia peste hotare. Din contră, cererile de finanţare au crescut cu peste 100%, comparativ cu ultimii doi ani, scrie Agerpres.

Numărul cererilor de finanțare a explodat în 2021, spune FINS, o instituție financiară nebancară, ce oferă credite pentru tinerii care vor să plece la studii de licență, masterat sau chiar antreprenoriat în Europa.

Un blogger de succes din România a emigrat în Olanda: „Avem dreptul să trăim liniştiţi”

Românii vor la studii în străinătate. Cerere uriaşă pentru Olanda

”Pe fondul reducerii dramatice a accesibilității studiilor în Marea Britanie din cauza Brexit, cererea pentru studii în Olanda a crescut exploziv, această destinație detronând Marea Britanie.

În același timp, a scăzut cererea pentru Danemarca, unde au început să apară restricții în ceea ce privește numărul programelor de licență și master în limba engleză, dar a crescut cererea pentru Germania.

O destinație surpriză și interesantă e Belgia, unde găsim un număr semnificativ de programe în limba engleză.

Dintre țările nordice, Suedia, unde se regăsesc câteva universități din top 100 mondial, începe să prezinte din ce în ce mai mult interes pentru tinerii din România.

Practic, odată cu Brexit, piața s-a diversificat și s-a ramificat în multiple direcții.

În mod clar Olanda a devenit destinația principală, fiind țara care oferă cele mai multe programe de Licență și Master în limba engleză în afara Marii Britanii”, declară Alexandru Ghiță, Președintele FINS.

O româncă le povestește olandezilor despre Ceaușescu: „A înfometat populația”

Românii vor la studii în străinătate. „Mulţi nu văd un viitor în ţară”

Andrei Vîta studiază fizioterapie la Saxion University of Applied Sciences in Enschede, Hengelo, Țările de Jos (Olanda). Şi-a achitat taxa de școlarizare cu fondurile oferite de către cei de la FINS, iar în privința altor cheltuieli, momentan le achită tot din aceste fonduri. ”Sunt încă la început și nu am avut ocazia sa mă angajez, însă în viitorul apropiat mi-am propus să îmi găsesc și un job”, spune el.

Eu cred că foarte mulți tineri pleacă la studii în străinătate din două motive: fie consideră că nivelul de studii oferit în România nu este adecvat pentru ce își doresc ei, fie #. Este un mare adevăr că în România, trecerea de la băncile facultății la piața muncii este una foarte dificilă”, spune Andrei Vîta.

El recunoaște că imaginea din exterior este reală: ”Mulți văd că în străinatate este mai ușor și pot spune, cu siguranță, că multe universități din străinătate ajută studenții să își găsească un loc de muncă în urma absolvirii”, dar mărturisește că nu e tocmai ușor să faci acest pas, să pleci din țară.

Continuați să citiți în Ziarul Românesc