Sari la conținut

Un român e primul artist care a obținut Premiul „Rosa Schapire” la Hamburg: „Primul laureat dă și tonul premiului”

04/10/2016 07:54

Artistul român Dan Perjovschi a fost desemnat câștigatorul „ROSA SCHAPIRE ART PRIZE” din partea Asociației „Freunde der Kunsthalle” a Muzeului de Artă Kunsthalle din Hamburg (Germania).

Potrivit organizatorilor, premiul onorează un artist remarcabil, contemporan, a cărui operă de artă se califică drept o contribuție valoroasă și strălucită la colecția unui muzeu tradițional, dar aspirațional, precum Hamburger Kunsthalle. „Prin acordarea Rosa-Schapire-Art-Prize, susținem o interpretare luminoasă și nestingherită a artei”, a spus Dr. Ekkehard Nümann, Președinte al Freunde der Kunsthalle.

Este pentru prima dată când se decernează acest premiu, care va deveni tradiție în fiecare an la Muzeul de Artă Kunsthalle, din Hamburg. Selecția laureatului este făcută de o figură publică expert în domeniul artei, iar în acest an a fost desemnat profesorul Kasper König. Premiul are o valoare de 20 de mii de euro, scrie Mesagerul de Sibiu.

„M-a bucurat acest premiu. M-a luat cumva pe neașteptate. E prima dată când se da și e o combinație între un premiu în bani, o expoziție și o achiziție de lucrare pentru colecția Muzeului Kunsthalle din Hamburg. E haios că au început cu cineva din România. E un fel de semnal, să spunem. Cumva, primul laureat dă și tonul premiului. Ori, acum, toată arta contemporană e dominată de târguri de artă, de prețuri, iar ei aleg un om care desenează pe perete. Spune ceva acest lucru. M-a bucurat să aflu că primesc o recunoaștere din partea unui om foarte important în lumea artei contemporane, Kasper König, care a trăit vremurile importante în artele vizuale ale anilor ‘60, ’70 și care, încă e prezent pe scena mondială. Dacă niște oameni de genul acesta spun că ceea ce faci e bine, înseamnă că așa e”, a declarat Dan Perjovschi.

Dan Perjovschi este cunoscut publicului german, datorită celor peste 60 expoziții personale și de grup la care a participat în Germania. Cu ocazia decernării acestui premiu, pentru prima dată, va expune și la Muzeul Hamburger Kunsthalle. Începând cu 9 octombrie și până la vernisaj, artistul va desena “live” atât în aripa veche a muzeului, cât și în cea nouă. Desenele sale politice și sociale caracteristice vor fi “instalate” cu markere negre și albe direct pe arhitectură (pereți, pardoseli, ferestre). Expoziția va fi deschisă în perioada 15 oct. 2016 – 29 ian. 2017.

Expoziția „BUMBATA” a lui Cosmin Bumbuț la GALERIA ICR Berlin, în cadrul EMOP Berlin – European Month of Photography 2016

Decernarea Premiului „Rosa Schapire Art Prize” va avea loc vineri 14 octombrie, la ora 19.00, la Muzeul Artă Kunsthalle, din Hamburg.

Profesorul Kasper König, născut în 1943, a organizat mai multe expoziții și a publicat o multitudine de cărți. În 1985 a fost repartizat la Kunstakademie Düsseldorf, trei ani mai târziu a primit postul de profesor la Städelschule Frankfurt, unde a devenit directorul școlii, în 1989. El a fost directorul Muzeului Ludwig din Köln 2000-2012, iar din 1977 a condus proiectele de sculptură, care au loc în Münster o dată la zece ani.

Dan Perjovschi, născut în 1961, a devenit cunoscut prin mai multe expoziții naționale și internaționale, printre care se numără Pavilionul românesc la Bienala de la Veneția 1999, Zollverein World Heritage (Essen, 2003), Muzeul Ludwig (Köln, 2007) și Muzeul de Artă Modernă (New York, 2007). Iubitorii de artă din Hamburg îl recunosc de la festivalul Subvision 2009, organizat de actualul director al Galerie Gegenwart, Dr. Brigitte Kölle.

Rosa Schapire (1874-1954) a fost recunoscută de către oamenii din timpul ei ca un pionier grandios în domeniul artei moderne contemporane. Plină de entuziasm și dorința de acțiune, acest artist istoric extraordinar a luptat pentru desființarea percepțiilor tradiționale în artă. A fost o prietenă, un susținător și un avocat pentru arta contemporană. Angajamentul ei înrăit a fost extrem de curajos pentru timpul ei.

Cu aproape 18.000 de membri, Freunde der Kunsthalle este una dintre cele mai importante asociatii de prieteni din zona vorbitoare de limba germană. Urmărind ideea fondatorului, directorul Gustav Pauli, din 1923 organizația încurajează transmiterea artei către public, facilitând achiziționarea de artă și finanțarea expozițiilor de la Hamburger Kunsthalle, mai menționează sursa citată.

Artista Kara Molnar, Frankfurt: ”Traiul în străinătate îmi deschide orizonturile”

Cercul Cultural româno-german DIALOG din Köln ne invită la o întâlnire cu Prof. Viorel Roman, de la Universitatea din Bremen

Ziua Ușilor Deschise la ARO – Asociaţia Românilor din Frankfurt: «Îndemnăm părinţii să îsi aducă copiii la programul românesc»

Continuați să citiți în Ziarul Românesc