Sari la conținut

Sărbătoare pe șantierul Așezământului Bisericesc din München. PS Sofian: «Vă aşteptăm cât mai mulţi. Pe cât posibil, îmbrăcaţi în port românesc»

Etichete:
04/04/2018 13:08 - ACTUALIZAT 28/04/2020 20:27

Sâmbătă, 21 aprilie, la orele 16:00, va avea loc pe șantierul Așezământului Bisericesc din München o festivitate în cadrul căreia Piatra Fundamentală a Bisericii va fi așezată în zidul altarului.

În invitația la eveniment, PS Episcopul vicar Sofian Brașoveanul amintește că la 11 septembrie 2011 „am avut cinstea și binecuvântarea ca Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, să oficieze, împreună cu un numeros sobor de ierarhi, preoți și diaconi, cu participarea a numeroase oficialități din landul Bavaria și din Germania și a unui mare număr de credincioși din Mitropolia noastră, Slujba Punerii Pietrei de Temelie a Bisericii. La 21 aprilie 2018, Piatra Fundamentală sfințită de Preafericirea Sa, va fi pusă împreună cu hrisovul care documentează evenimentul de atunci, în zidul absidei centrale a altarului bisericii.”

În cadrul festivității se va ține o slujbă de binecuvântare a lucrărilor de construcție. Slujba va fi săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim împreună cu Preasfințitul Părinte Episcop-vicar Sofian Brașoveanul și preoții și diaconii prezenți. De asemenea, sunt așteptate mai multe oficialități din Germania și România, precum și prieteni și susținători ai proiectului.

Programul festivității va fi următorul: 16:00 – Slujba de binecuvântare al lucrărilor cu punerea a Pietrei Fundamentale în zidul altarului bisericii; 16:30 – Cuvântări ale oficialităților bisericești și civile prezente; 17:30 – Agapă pe terenul din vecinătatea șantierului, unde se va amenaja și un cort pentru cazul că ar ploua; 19:00 – Încheierea festivității.

PS Sofian invită cât mai mulți români: «Va fi un moment deosebit şi e foarte important să fim acolo într-un număr cât mai mare. Am invitat preoţi cu credincioşi din toate parohiile noastre. Vă rog să-i invitaţi şi pe cei care credeţi că ar fi interesaţi. E bine să vadă cât mai mulţi cum se înalţă acest Aşezământ al identităţii noastre, pentru noi, dar mai ales pentru urmaşii noştri. Nici că se putea ceva mai potrivit în acest an al centenarului Unirii.

Dacă pentru unii susţinerea financiară este poate mai dificilă, susţinerea prin participarea la eveniment este însă facilă pentru cei mai mulţi. Vă rog deci, notaţi-vă termenul şi veniţi cât mai mulţi. La 1 decembrie 1918, românii din cele 3 provincii au mers în condiţii mult mai grele până acolo, pentru a participa la acea Adunare binecuvântată. Aici trebuie mers cu maşina sau trenul şi S-Bahnul până în Aubing. Şi se mai oferă şi mici după slujbă. Dacă nici asta nu putem…

Deci vă aşteptăm cât mai mulţi. Pe cât posibil, îmbrăcaţi în port românesc. Iar pentru cei cu posibilităţi mai mari sau care cunoaşteţi pe alţii care ar avea posibilitatea, mai avem câţiva stâlpi cruciformi care aşteaptă să fie năşiţi. Nu e puţin lucru să fii ctitor de mănăstire!!!

Cei care nu puteţi veni şi poate că aveţi şi venituri modeste, puteţi susţine totuşi construirea Aşezământului cu dorinţa inimii, cu rugăciunea, cu faptul de a vorbi despre el prietenilor şi a le trimite şi mesajele pe care le postăm pe Facebook pe cele două pagini: www.facebook.com/cbrom.de/ şi  www.facebook.com/episcopsofian/.

Pentru cei care cred că e greu să construim Aşezământul e bine de ştiut: O familie care câştigă bine (de medici, să spunem, deci nu mari afacerişti) îşi permite să-şi facă o casă de 1 milion de EUR aici în Germania. Nu pot să cred că 1 milion de români trăitori în această ţară nu sunt în stare să construiască un Aşezământ bisericesc. Trebuie doar noi să fim convinşi că vrem şi să ne implicăm. La lucruri bune puţini se adună, dar mult pot puţinii buni împreună! Cu atât mai mult când sunt mai mulţi cei buni!!! Deci, în loc să ne lamentăm, haideţi să ne implicăm!»

În încheierea invitației, PS Sofian face tuturor urările de Paște: «Cu acestea, vă doresc încă o dată sărbători cu bucurie şi binecuvântare de la Dumnezeu. Hristos a înviat!»

 

Proiectul de construcție al Așezământului Bisericesc „Înălțarea Sfintei Cruci” din München-Aubing este cel mai amplu proiect de infrastructură al Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, realizat de către filiala acesteia, Centrul Bisericesc Românesc Ortodox din München. Proiectul a fost încredințat spre coordonare și realizare Preasfințitului Părinte Dr. Sofian Brașoveanul, Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei și Luxemburgului.

Punctul central al așezământului îl constituie biserica cu hramul „Înălțarea Sfintei Cruci” și „Sf. Ierarh Calinic de la Cernica”, care va avea o capacitate de circa 200 de persoane. Ca model pentru proiectul arhitectural a servit biserica „Sf. Nicolae Domnesc” de la Curtea de Argeș.

Așezământul bisericesc va cuprinde, pe lângă biserică, încă două clădiri: una va adăposti sediul episcopal și o mănăstire, iar cealaltă va funcționa ca centru comunitar-parohial. În septembrie 2011 a fost pusă piatra de temelie. În mai 2016 au început lucrările de construcție. Se speră ca în 2019 așezământul să fie funcțional.

Mobilizare generală pe șantierul mănăstirii românești din Aubing – München

Continuați să citiți în Ziarul Românesc